Proces anulat în Statele Unite, din cauza unei membre a Procuraturii care îl admiră pe Tom Hanks
Un proces din Statele Unite în care Tom Hanks era implicat în calitate de membru al juriului a fost anulat după ce o femeie procuror, o mare admiratoare a actorului, și-a exprimat simpatia pentru acesta, încălcând astfel interdicția de a se adresa juraților, informează AFP.
Tom Hanks făcea parte din juriul unui proces inițiat din cauza unor violențe conjugale, la Los Angeles, în momentul în care o femeie procuror i s-a adresat în afara sălii de judecată pentru a-l felicita în special pentru faptul că artistul american a acceptat să se achite de obligația lui civică de jurat.
Femeia în chestiune nu era implicată în proces, însă regulamentul tribunalelor americane interzice cu strictețe oricărui avocat sau membru al ministerului public de a se adresa juraților, pentru a nu-i influența.
„Ea a intrat în contact cu Tom Hanks pe scările tribunalului. A venit spre el și i-a mulțumit, spunându-i că toată lumea era impresionată de faptul că o astfel de vedetă acceptă să se achite de obligația lui de jurat”, a explicat avocatul apărării, Andrew Flier, pentru site-ul TMZ.com.
„Era bine intenționată, dar a încălcat o regulă intangibilă, iar acest fapt nu ar trebui să se petreacă niciodată”, a adăugat el.
Acuzatul din acel proces risca un an de închisoare, dar, după ce a aflat despre această încălcare a procedurii legale, ministerul public s-a pus foarte repede de acord cu avocații apărării și, contra unei amenzi de 150 de dolari, acuzatul va fi de acum înainte subiectul unor urmăriri penale mai puțin drastice.
Nu se știe deocamdată dacă femeia procuror care a vorbit cu Tom Hanks va fi sancționată, a precizat biroul Procuraturii din Los Angeles.