Procesul lui Donald TRUMP. „PLICTISIT!”, a scris fostul președinte al Americii pe Truth Social, din sala de judecată

Publicat: 29 05. 2024, 12:53
Sursa FOTO: Mediafax

Fostul preşedinte american Donald Trump, acuzat că a falsificat documente pentru a cumpăra tăcerea unei actriţe porno, s-a „plictisit!”  de pledoariile finale ale procurorilor, ținute marți, 28 mai.

Trump a scris cuvântul „plictisit” cu majuscule într-o postare pe rețeaua de socializare Truth Social.

Ședință de 11 ore în procesul lui Trump

Într-una din pauzele din timpul pledoariilor finale ale procurorilor, Trump a recurs la reţeaua Truth Social pentru a-şi face publică – şi cu majuscule – plictiseala la Tribunalul Penal din Manhattan – „PLICTISIT!”, doar atât a scris în mesajul său fostul președinte.

Apărarea şi acuzarea şi-au încheiat pledoariile finale marţi, după o şedinţă de 11 ore, iar miercuri, 29 mai, dosarul urmează să fie înmânat juriului.

Conform procedurii, judecătorul Juan Merchan le va citi celor 12 membri ai juriului instrucţiuni detaliate despre ce pot şi nu pot face cât durează deliberările, iar după aceea îi va trimite să delibereze în spatele uşilor închise.

Ultimii care au luat cuvântul au fost procurorii, care în cursul după-amiezii de marţi au subliniat că împotriva lui Donald Trump există probe incontestabile că a falsificat documente pentru a reduce la tăcere pe fosta actriţă din filme pentru adulţi Stormy Daniels, care susţinea că a avut o relaţie sexuală cu Trump şi pentru a-şi proteja candidatura prezidenţială în 2016.

Într-o ultimă încercare de a face impresie asupra juriului înainte ca acesta să decidă dacă Trump este „vinovat” sau „nevinovat”, avocatul acuzării Joshua Steinglass l-a prezentat pe Trump ca fiind punctul central al acestui proces penal, primul din istoria SUA împotriva unui fost preşedinte.

„Putea hărţui oamenii şi să-i ameninţe cu procese”

„În realitate, Michael Cohen – fostul avocat şi mâna dreaptă a lui Trump care a făcut plata către Daniels – a fost un «fixer» (un intermediar, un om bun la toate – n.r.) pentru acuzat chiar mai mult decât avocatul său. Un tip «cu cizmele în noroi» care putea hărţui oamenii şi să-i ameninţe cu procese”, a remarcat Steinglass.

Acuzaţiile pentru delicte grave împotriva lui Trump derivă din plăţile făcute către Cohen pentru a rambursa drept cheltuieli legale sumele de bani plătite de avocat către Daniels. Plata a fost făcută cu câteva zile înainte de alegerile din 2016 şi, potrivit procurorilor, dacă ar fi ieşit la iveală subiectul infidelităţii din 2006, l-ar fi putut costa pe Trump victoria electorală.

Cohen a depus mărturie în acest proces. El a spus că, imediat ce Trump a ajuns în Biroul Oval de la Casa Albă, i-a restituit banii.

„Pârâtul nu a plătit de fapt un avocat, ci o vedetă porno, transmiţându-i banii prin intermediul unui avocat”, a explicat Steinglass.

În schimb, în pledoaria sa finală de luni, apărarea l-a descris pe Cohen drept un mincinos compulsiv al cărui singur scop este să-l distrugă pe Trump.

Steinglass a încercat să demonteze această teorie, subliniind că fosta mână dreaptă a lui Trump nu a spus niciodată că fostul său şef a avut o relaţie cu Daniels şi că, dacă adevăratul său obiectiv ar fi fost să-i facă rău politicianului, ar fi dat o altă declaraţie.

Un munte de „dovezi de necombătut”

Steinglass a făcut o trecere în revistă cronologică a declaraţiilor celor 22 de martori şi a celor 300 de probe care au fost prezentate în procesul penal şi a făcut o analiză amănunţită a apelurilor, mesajelor şi e-mailurilor dinaintea alegerilor prezidenţiale privind cazul plăţilor către Daniels.

El a simulat chiar o conversaţie – folosindu-şi mâna pe post de telefon – între Cohen, Trump şi bodyguardul său.

„Dovezile de necombătut” – potrivit lui Steinglass – sunt notele lui Allen Weisselberg, pe atunci directorul financiar al Organizaţiei Trump, despre modul în care Cohen urma să fie plătit pentru banii pe care i-a cheltuit pentru a cumpăra tăcerea lui Daniels.

„Legea este lege şi se aplică tuturor în mod egal. Nu există un standard special pentru acest inculpat”, a insistat Steinglass în finalul pledoariei sale.

Judecătorul a decis să prelungească dezbaterile de la tribunal cu patru ore pentru a încerca să încheie pledoariile finale ale apărării şi procurorilor în aceeaşi zi.

Deşi Steinglass a fost mereu plin de energie, în sala de judecată penală din Manhattan se vedeau şi se auzeau oameni căscând, după 11 ore de pledoarii, scrie agenția EFE.

În ciuda oboselii generale, judecătorul Merchan a declarat că nu i s-a părut o idee rea să prelungească ziua, din moment ce juriul părea alert şi atent la argumentele procurorilor.

 CITEȘTE ȘI:

Un fost consilier al președintelui TRUMP spune că cel de-al Treilea Război Mondial se apropie: „Suntem pe muchie de cuțit”

Bogdan Teodorescu, despre alegerile din AMERICA: „Trump stă mai bine decât Biden în sondajele de opinie”

Sprijin neașteptat pentru Donald TRUMP, în SUA. Cine a anunțat că-l votează la „prezidențiale”/„Biden e un dezastru!”