Prima pagină » Știri externe » Procurorii cer ridicarea imunității politicianului bulgar Volen Siderov după amenințarea unui oficial diplomatic

Procurorii cer ridicarea imunității politicianului bulgar Volen Siderov după amenințarea unui oficial diplomatic

Procurorii cer ridicarea imunității politicianului bulgar Volen Siderov după amenințarea unui oficial diplomatic
Procurorul-general bulgar, Sotir Țațarov, a cerut ridicarea imunității parlamentare a liderului ultranaționalist Volen Siderov, acuzat de amenințarea și ofensarea unui reprezentant al ambasadei Franței, relatează AFP.

Liderul partidului Ataka a fost pus sub acuzare pentru „tulburarea liniștii publice și violențe împotriva unui agent de poliție”, anunță Parchetul bulgar. Siderov riscă până la cinci ani de închisoare.

Ambasada Franței la Sofia a cerut autorităților bulgare să ia toate măsurile pentru evitarea unor astfel de incidente.

O reprezentantă a ambasadei Franței în Bulgaria a fost amenințată, luni seară, de liderul ultranaționalist Volen Siderov. „Un reprezentant diplomatic francez a fost victima insultelor și amenințărilor unui cetățean bulgar, la bordul unui avion al companiei Bulgaria Air care zbura de la Sofia la Varna”, susține ambasada Franței. „Acest cetățean i-a reproșat în mod violent că deține cetățenia franceză și a încercat să profite de calitatea de parlamentar pentru a verifica actele acestui agent diplomatic”, explică reprezentanța diplomatică.

Parchetul din Sofia a confirmat că liderul ultranaționalist Volen Siderov a avut un schimb dur de replici cu o femeie care deține cetățenia franceză. Ulterior, în autobuzul aeroportuar care transporta pasagerii avionului a avut loc o altercație între trei deputați Ataka și alți pasageri.

Citește și