Procurorii fac apel în cazul lui Oscar Pistorius, condamnat la cinci ani de închisoare pentru omor din culpă
„Cazul Oscar Pistorius, NPA va face apel atât în privința condamnării cât și a pedepsei”, a notat Nathi Mncube.
La 21 octombrie, Oscar Pistorius a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, fiind găsit vinovat de omor din culpă în procesul în care era acuzat că a ucis-o pe prietena sa Reeva Steenkamp.
Judecătoarea Thokozile Masipa l-a mai condamnat pe Pistorius la trei ani de închisoare cu suspendare pentru folosire de arme de foc.
Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împușcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relație de trei luni.