Procurorii italieni denunță un „sistem de prostituție” în anturajul lui Silvio Berlusconi
Parchetul din Milano a denunțat, luni, existența unui „sistem de prostituție” în anturajul lui Silvio Berlusconi, în procesul în care fostul premier este acuzat de relații sexuale cu o prostituată minoră, informează AFP.
„Nu este vorba de un caz de prostituție de stradă, ci de un sistem mult mai sofisticat, de un sistem complex de prostituție în anturajul lui Silvio Berlusconi”, a declarat procurorul Antonio Sangermano.
Berlusconi este acuzat că ar fi oferit bani, în 2010, pentru a întreține relații sexuale cu tânăra marocană Karima El Mahrug, cunoscută drept „Ruby”. Adolescenta de origine marocană era minoră în momentul faptelor.
Silvio Berlusconi a reacționat în glumă la acuzații: „Am avut șansa (și poate că o merit) de a nu fi obligat să plătesc o domnișoară sau o doamnă pentru a avea relații intime”, a spus fostul premier.