Prima pagină » Știri externe » Procurorul care anchetează atentatul din 1994 de la Buenos Aires acuză Iranul că a instalat baze teoriste în America de Sud

Procurorul care anchetează atentatul din 1994 de la Buenos Aires acuză Iranul că a instalat baze teoriste în America de Sud

Procurorul care anchetează atentatul din 1994 de la Buenos Aires acuză Iranul că a instalat baze teoriste în America de Sud
Procurorul argentinian care anchetează atentatul din 1994 de la Buenos Aires a transmis justiției noi acuzații împotriva Iranului, principalul suspect în acest caz, pe care îl bănuiește că s-ar fi "infiltrat" în alte țări din America de Sud, pentru a comite acte teroriste, relatează AFP.

Justiția argentiniană acuză Teheranul că ar fi implicat în atentatul împotriva AMIA (organizație evreiască argentiniană), care a provocat 85 de morți și peste 300 de răniți și cere din 2006 extrădarea a opt iranieni, printre care actualul ministru al Apărării, Ahmad Vahidi, și fostul președinte Akbar Hashemi Rafsandjani, pentru a-i judeca.

Marți, procurorul Alberto Nisman a acuzat Iranul de „infiltrare în mai multe țări din America de Sud, pentru a instala celule de informații, adică baze de spionaj, destinate comiterii, instigării și susținerii de atacuri teroriste, precum cel împotriva AMIA”.

Nisman a precizat că acuzațiile au fost transmise judecătorului Rodolfo Canicoba Corral, responsabil de anchetarea atentatului asupra AMIA și că o copie a fost transmisă autorităților judiciare din Brazilia, Paraguay, Chile, Columbia, Guyana, Trinidad și Tobago și Surinam.

În aceste țări, precizează procurorul, „există indicii solide și concordante cu privire la această infiltrare, precum și a instalării de celule de informații”.

În afară de atentatul asupra AMIA, justiția argentiniană bănuiește Iranul de a fi responsabil de explozia, în 1992 a unei mașini-capcană, în fața ambasadei Israelului din Buenos Aires, care a provocat 29 de morți și 200 de răniți.

Iranul a dezmințit orice implicare în aceste două atentate.

Aceste noi acuzații au loc la câteva luni după semnarea unui acord, în ianuarie, între Buenos Aires și Teheran, prin care se înființează o comisie de anchetă independentă, compusă din cinci juriști internaționali de prestigiu. Cele două țări au convenit ca judecătorul Corral și procurorul Nisman să poată interoga, la Teheran, persoanele suspectate.

Comunitatea evreiască argentiniană, cea mai importantă din America Latină, a respins acest acord, iar Israelul s-a declarat „profund dezamăgit”.