Procurorul-șef al Curții Internaționale de la Haga, Karim Khan, este anchetat în urma unor acuzații de abuz sexual făcute de o avocată. Karim Khan neagă aceste acuzații și a solicitat demararea investigațiilor cât mai curând. Potrivit unui document intern, procurorului-șef i s-a cerut să se autosuspende din funcție, pe durata investigațiilor.
Karim Khan, procurorul-șef al Curții Penale Internaționale cu sediul la Haga, cel care a cerut arestarea lui Benjamin Netanyahu și a lui Vladimir Putin, este acum anchetat pentru abuz sexual. Karim Khan a negat acuzațiile și a declarat că este dispus să colaboreze cu oamenii legii.
Potrivit unui document intern, transmis statelor membre ale Curții Penale Internaționale de la Haga, lui Khan i s-a cerut să renunțe temporar la funcția pe care o deține, pe durata anchetei, notează Reuters.
O sursă care cunoaște detaliile procedurilor a spus că o anchetă externă a fost convenită la o întâlnire de joi a unui grup central al organului de conducere al curții, Adunarea Statelor Membr
Karim Khan a declarat că a solicitat Organismului Intern Independent al instanței, din cadrul CPI, să investigheze imediat acuzațiile ce i se aduc.
Acesta a cerut și verificarea a ceea ce par a fi „dezinformări”, referitoare la caz, după ce mass-media au citat un document ce menționează că acuzațiile de abuz ar fi inclus atingeri cu tentă sexuală și „abuz”, notează BBC .
O sursă informată cu această chestiune a menționat că presupusa victimă în cazul Khan nu are încredere în independența Organismului Intern al Instanței, al cărui șef a făcut parte din personalul lui Khan
„Procurorul ar trebui să se retragă cu efect imediat pentru a deschide calea unei anchete independente”, se arată în document.
Nu este totuși clar dacă organul de conducere al Curții Penale Internaționale de la Haga i-a cerut procurorului-șef să renunțe temporar la funcție.
FOTO: Profimedia