Producătorul „The Bible” despre scandalul presupusei asemănări dintre Obama și diavol: E un sabotaj!

Publicat: 13 04. 2013, 15:06
Actualizat: 30 07. 2014, 16:34

Producătorul miniseriei „The Bible”, Roma Downey, a vorbit pentru Oprah despre scandalul creat după ce în câteva media sociale a apărut aprecierea că personajul diavolului seamănă cu președintele SUA, Barack Obama, și a catalogat aceste zvonuri drept „sabotaj”, scrie  Hollywood Reporter.

„În noaptea de dinaintea acestor știri, Iisus a apărut pentru prima dată pe ecrane, iar eu de-abia așteptam să vină ziua de luni, știind că toată lumea o să vorbească despre Iisus”, a spus Roma Downey într-un interviu acordat lui Oprah Winfrey, ce va fi difuzat duminică.

„Când am văzut că, de fapt, diavolul a devenit subiectul principal al discuțiilor, am fost devastată… Ne iubim președintele, îl respectăm. Într-un fel ne simțim sabotați”, a spus aceasta.

Soțul lui Downey, care coproduce miniseria, Mark Burnett, a tratat controversa cu umor. „Dacă ai o meserie ca meseria noastră, ceea ce înseamnă, în mare, să riști să îți rupi gâtul în orice secundă… ei bine, e o țară liberă și trebuie să accepți asta”, a spus el.

Pe de altă parte, episodul miniseriei „The Bible” – care prezintă dramatizări ale unor povești din Biblie – difuzat în duminica Paștelui catolic, pe 31 martie, a avut 11,6 milioane de spectatori.