Programul prin care tinerii români pot primi imediat viză de ședere în Canada
Tinerii antreprenori care găsesc finanțare în Canada pentru un proiect de afaceri pot beneficia, din aprilie, de viză automată, printr-un program special, numit „Start up Visa”, informează Bloomberg.
Deși astfel de demersuri mai sunt implementate și în Australia, Chile și Marea Britanie, principala diferență constă în faptul că, spre deosebire de alte țări, în Canada nu este nevoie de câțiva ani ca să dovedești că afacerea ta are impact. Dreptul la ședere permanentă în Canada este, astfel, acordat de la bun început, doar prin aplicarea la „Start up Visa”.
„Suntem conștienți de existența multor tineri talentați, specialiști IT sau antreprenori din Statele Unite care locuiesc acolo cu viză temporară. Mulți au dezvoltat start up-uri bune, însă nu reușesc să își câștige rezidența permanentă. Îi încurajăm pe canadieni să investească în acei tineri geniali”, spune Jason Kenney, șeful departamentului de imigrări al Canadei.
Programul „Start up Visa” este unul pilot, care pune la dispoziție, cel puțin pentru început, 2.750 de vize pe an. „Premisa este simplă. Dacă un canadian va investi într-un start up, am prefera ca aceea afacere să își aibă sediul central în Canada, nu în India, Silicon Valley sau altundeva”, a mai spus Kenney.
Problema vizelor pentru români în SUA este, de ani de zile, cel mai important și, totodată, sensibil aspect de pe agenda relațiilor româno-americane. Secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, vineri, că speră ca trendul descrescător înregistrat în ultimii ani al numărului de cereri de vize pentru SUA respinse să se mențină, astfel încât, în următorii ani, vizele pentru români să fie ridicate. Potrivit unui proiect de lege aflat de mult timp în Congres, ridicarea vizelor ar urma să țină cont de rata de respingere a solicitărilor dintr-o anumită țară, rata propusă fiind favorabilă României.