Promisiunea lui Viktor Orban pentru studenții maghiari: Facultatea va fi gratuită

Publicat: 17 12. 2012, 13:05
Actualizat: 26 03. 2019, 06:10

depa

„Sistemul de admitere la universitate va fi revizuit radical, cei care obțin un număr minimum de puncte la concurs vor fi admiși gratuit, în cazul în care decid să lucreze în Ungaria după absolvire”, a anunțat Orban în noaptea de sâmbătă într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook.

Însă organizațiile studențești, care nu au fost invitate la întâlnire cu premierul, au calificat inițiativa șefului de Guvern drept o „acțiune de PR” (relații publice).

„Viktor Orban a auzit, în cele din urmă, vocea manifestațiilor din țară, dar ne pare rău să constatăm că, la fel ca și Rozsa Hoffmann (secretarul de stat însărcinat cu Educația), el nu înțelege vor ce studenții”, a declarat una dintre cele mai mari organizații studențești, Rețeaua Studenților (HH), care a organizat mai multe forumuri și manifestații în timpul săptămânii, inclusiv una majoră miercuri, la care Orban a fost invitat.

„În loc să accepte invitația mai multor mii de studenți, miercuri, pentru a oferi explicații, el s-a întâlnit cu niște tineri necunoscuți, înconjurat de gărzi de corp, și a dat apoi o declarație confuză pe Facebook. Îi amintim premierului că nicio acțiune de PR nu poate înlocui consultarea deschisă cu părțile vizate. Vom accepta transformări adoptate doar în urma unor astfel de consultări”, a adăugat HH într-un comunicat.

„Noi nu am manifestat împotriva scăderii dramatice a numărului de locuri bugetate pentru a înlocui sistemul din prezent cu alt sistem și mai confuz, mai imprevizibil”, se arată în comunicat.

Cealaltă organizație majoră, Autoritatea Locală a Studenților din Universități (HOOK), subliniază că Guvernul ungar a propus soluții doar pentru una din cele cinci cereri ale sale.

„Mesajul video al premierului nu abordează decât una dintre cererile noastre”, a anunțat HOOK într-un comunicat.

Între cererile acestora se află restaurarea autonomiei universităților, renuntarea la tăieri bugetare, eliminarea contractelor cu studenții (obligați să rămână în Ungaria după studii) și participarea lor la reformarea sistemului educației superioare.

Organizațiile studențești așteaptă cu interes următoarea lor întâlnire cu Guvernul, prevăzută marți, 18 decembrie.

Departamentul Externe, extern@mediafax.ro