Promisiuni electorale ale premierului elen: reducerea taxelor și menținerea nivelului salariilor și pensiilor
Programul include, între altele, reducerea progresivă a impozitului unic pe proprietăți, din acest an, reducerea impozitelor pe veniturile populației, de la un nivel maxim de 42% (excluzând o taxă de solidaritate de 4%) la 33%, a taxei unice pe profitul companiilor de la 26% la 15% și acordarea de stimulente pentru repatrierea fondurilor transferate în afara Greciei în timpul crizei, relatează Capital.gr.
Pe de altă parte, Ministerul de Finanțe a avertizat luni partidul de stânga Syriza, favorit în sondaje, că Grecia va avea o marjă îngustă de manevră pentru acoperirea necesarului de finanțare, începând din luna martie.
„Necesarul de finanțare va deveni stringent din martie. Guvernul ar putea să recurgă la aceleași instrumente ca în trecut, emisiunea de titluri de trezorerie”, se arată într-un comunicat al instituției, citat de AFP.
Ministerul avertizează însă că există două limite importante, existând riscul ca guvernul să nu poată să își respecte obligațiile financiare.
Pe de o parte, Grecia a emis deja până în decembrie un total de 15 miliarde de titluri de trezorerie, atingând limita maximă autorizată. Din acest motiv va fi nevoie de acordul creditorilor pentru depășirea plafonului.
Pe de altă parte, ținând cont de climatul de incetitudini din țară, numai băncile elene și-au exprimat interesul pentru achiziție titlurilor de trezorerie.
„Trebuie ca, după alegeri, băncile să dispună de lichidități pentru a cumpăra obligațiuni, dar nu se va întâmpla acest lucru dacă Banca Centrală Europeană (BCE) va opri finanțarea acestora în lipsa unui acord cu UE și FMI, în urma evaluării economiei”, potrivit ministerului.
BCE a indicat săptămâna trecută că accesul băncilor elene la finanțare depinde de finalizarea auditului, care ar fi trebuit să aibă loc la sfârșitul lunii decembrie, dar care a fost prelungit până după alegeri, la sfârșitul lui februarie. De asemenea, finanțarea de la BCE depinde și de un nou acord de parteneriat între Grecia și UE, care să succeadă celui de-al doilea plan de salvare aflat în curs din 2012.
Unele declarații făcute de liderii Syriza lasă să se înțeleagă că finalizarea acordului cu creditorii țării nu este o prioritate a partidului, în cazul victoriei și formării unui nou guvern.