Protestatari în veste galbene au INVADAT sediul Procuraturii Generale a Marii Britanii. Ce au cerut manifestanții
Imaginile difuzate de televiziunea britanică arată protestarii care se aflau în fața clădirii fluturând steaguri, iar London Evening Standard informează că aceștia scandau „vrem un nou procuror general”. Nu se cunoaște cu exactitate cauzele care au provocat această demonstrație.
„Poliția a fost chemată în jurul orei locale 13:45 și am fost informați că mai mulți protestatari se află în interiorul sediului Procuraturii Generale. Agenții se află la fața locului și se ocupă de situație.”, a transmis prin Twitter, poliția londoneză.
Geoffrey Cox ocupă în prezent funcția de procuror general al Marii Britanii și a jucat un rol important în discuțiile dintre Uniunea Europeană și premierul Theresa May pe tema Brexit.
Avertismentele sale conform cărora riscurile pe care le presupune acordul Brexit în cazul graniței nord-irlandeze rămân aceleași în ciuda asigurărilor venite din partea UE au fost privite ca motivul principal care a stat la baza deciziei parlamentarilor britanici de a respinge acordul pentru a doua oară în această lună.
Theresa May, va cere formal Uniunii Europene marți sau miercuri amânarea Brexit, a anunțat un purtător de cuvânt al Downing Street.
Anunțul a fost făcut după ce Theresa May a discutat cu membrii Cabinetului guvernamental britanic în cadrul unei ședințe de urgență desfășurată marți.
Mai multe țări membre UE, inclusiv România, au îndemnat Marea Britanie să prezinte o strategie clară privind Brexit.
Foto: Hepta