PROTESTE ÎN GRECIA. Manifestanți nemulțumiți au intrat în curtea Ministerului grec al Apărării

Publicat: 04 10. 2012, 12:15
Actualizat: 18 02. 2019, 11:32

Circa 100 de angajați ai unui șantier naval care protestează față de neplata salariilor au pătruns joi în curtea Ministerului Apărării, rupând barierele de la intrare, potrivit imaginilor difuzate de televiziunile grecești, relatează AFP.

Scutierii au venit la fața locului pentru a restabili ordinea, în timp ce protestatarii s-au instalat în fața clădirii, unde așteaptă ca reprezentanți ai Guvernului să se întâlnească cu ei.

Șeful Statului-Major a încercat, la rândul său, să stabilească un dialog, în timp ce numeroși protestatari strigau „Hoții, hoții”, potrivit televiziunilor.

Manifestanții, a căror acțiune a întrerupt traficul rutier pe artera rutieră ce trece prin fața ministerului, protestează față de neplata salariilor pe mai multe luni, în timp ce șantierul lor naval, Hellenic Shipyards, din Skaramangas în zona industrială a portului Pireu, este amenințat de faliment.

Unitatea a fost vândută în 2010 de precedentul său proprietar, conglomeratul industrial german ThyssenKrupp, grupului Abu Dhabi mar, dar activitatea trenează de mai multe luni, depinzând de contractele de modernizare ale armatei grecești suspendate sau întârziate de actuala criză financiară ce afectează țara.