Prima pagină » Știri externe » Proteste la Chișinău, la 25 de ani de la independență. Poliția a intervenit în forță

Proteste la Chișinău, la 25 de ani de la independență. Poliția a intervenit în forță

Proteste la Chișinău, la 25 de ani de la independență. Poliția a intervenit în forță
Detalii în articol

Manifestanții au dorit să forțeze cordonul poliției iar „forțele de ordine au ripostat imediat, atât prin forță, cât și prin gaze lacrimogene”, informează presa molodeană.

Operațiunea a fost condusă de către șeful IGP, Alexandru Pînzari și adjunctul său, Gheorghe Cavcaliuc.

Președintele Parlamentului din Republica Moldova, Andrian Candu, a transmis un mesaj de Ziua Independenței țării sale.

„Sunt compleșit de sentimente, cu emoții bune, dar și tristețe, tristețe pentru cei care și-au sacrificat viața, sau sacrificat ca astăzi noi să sărbătorim această zi. Sunt emoții și gânduri. Contează că avem oameni buni și frumoși, doresc tututor la mulți ani și Dumnezeu să ne ajute în tot ce facem. Multă bunăstare cetățenilor acestei țări”, a menționat Candu, citat de Publika.md.

În ceea ce privește protestul din Piața Marii Adunări Naționale, Candu a deplâns faptul că acesta a avut loc când „se cântă imnul țării și se comemorează cei care și-au dat viața” pentru ca astăzi să se poată sărbători independența.

„Toți au dreptul la proteste, dar nu înțeleg cum să protestezi când se dau onoruri, se cântă imnul țării și se comemorează cei care și-au dat viața pentru ca azi să sărbătorim independența. Aceste partide care au venit astăzi să facă proteste nu au valori”, a declarat el.

„Campania #NuMăTem este lansată de societatea civilă în semn de protest împotriva crimelor săvârșite de-a lungul celor 25 de ani de independență”, este descris evenimentul pe Facebook.

„#NuMăTem să zic că am devenit cel mai sărac stat din Europa, că am devenit cel mai corupt stat din Europa, că suntem unul dintre cei mai mari exportatori de droguri, că suntem furați la energia electrică, la gazul natural, la apă, că prin intermediul sistemului judecătoresc se spală miliarde de dolari ai mafiei rusești, că sistemul financiar-bancar este falimentat, că suntem conduși de niște criminali în frunte cu oligarhul Vlad Plahotniuc și nu avem motive de a sărbători ceva. Suportăm o tragedie națională, iar pentru a schimba lucrurile trebuie să ieșim în stradă. #NuMăTem să ies pe 27 august în PMAN pentru a huidui guvernarea”, mai scrie pe pagina de Facebook a evenimentului.

La această campanie s-au alăturat și câteva partide politice, printre care Partidul Nostru, Partidul DA și PSRM, mai anunță Unimedia.

Pe lângă parada militară și sărbătoarea care a fost organizată în Piața Marii Adunări Naționale cu ocazia celor 25 de ani de independență a Republicii Moldova, pe rețelele de socializare se anunța organizarea acestui protest.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?