Proteste la Chișinău. Participanții au cerut sprijinul Uniunii Europene și al Statelor Unite
Oamenii au mers în marș și au protestat în fața sediului Partidului Socialiștilor și al Ministerului Afacerilor Interne. Manifestațiile de la Chișinău față de sistemul electoral mixt s-au încheiat cu un protest în fața sediului Partidului Democrat.
Protestatarii au scandat lozinci împotriva guvernării, împotriva președintelui Igor Dodon, cerând abrogarea legii privind schimbarea sistemului electoral.
Înainte de marș, la un miting în fața Parlamentului a fost adoptată o rezoluție în care se cere abrogarea legii de schimbare a sistemului electoral, sprijin din partea Uniunii Europene și Statelor Unite, precum și sancționarea deputaților și partidelor care au votat schimbarea sistemului de vot, inclusiv prin a le interzice să călătorească în spațiul european.
Liderul Partidului „Acțiune și Solidaridate”, Maia Sandu, a declarat în fața protestatarilor că legea privind sistemul mixt a fost votată pentru ca actuala guvernare să rămână la putere împotriva voinței poporului.
„Au schimbat legea pentru ca Plahotniuc și Dodon să rămână la putere”, a spus Maia Sandu.
Președintele Partidului „Platforma Politică Demnitate și Adevăr”, Andrei Năstase, le-a spus manifestanților că este nevoie să se schimbe clasa politică în Republica Moldova.
„Odată cu schimbarea sistemului electoral, ei conservează această stare: corupția endemică, sărăcia lucie”, a menționat Andrei Năstase.