Proteste masive în Slovacia față de planul desființării secției anticorupție a Parchetului

Publicat: 11 01. 2024, 22:07
Foto: SME /Marko Erd

Zeci de mii de oameni au ieșit pe străzi, joi seară, în mai multe orașe din Slovacia, pentru a protesta față de planul Guvernului de la Bratislava de închidere a Secției speciale a Parchetului General care investighează cazuri de infracționalitate organizată și corupție.

Poliția estimează că aproximativ 20.000 de oameni participă la protestele organizate în capitala Slovaciei, Bratislava, în Košice și în alte orașe, conform site-ului Dennikn.sk.

Protestele sunt organizate de formațiuni de opoziție liberale și conservatoare care contestă planul Guvernului Robert Fico de reformare a sistemului de cercetare penală. Proiectul prevede desființarea Biroului special al Procuraturii Generale (USP), care investighează cazuri de crimă organizată și de corupție.

”Există riscul ca justiția pentru toți să se transforme în amnistie și în protejarea persoanelor apropiate de coaliția aflată la guvernare, pentru fapte comise în trecut și pentru fapte viitoare”, a declarat Marian Caucik, vicepreședintele Mișcării Creștin-Democrate (KDH, opoziție), citat de agenția Reuters.

Protestatarii au steaguri ale Slovaciei și Uniunii Europene și scandează ”Rușine!”, ”Ne-am săturat de Fico!” și ”Opoziția unită împotriva mafiei”.

Planul de modificare a sistemului penal este contestat și de președintele Slovaciei, Zuzana Caputova, care se teme că sunt lezate principiile statului de drept. ”Este un proiect nefericit și periculos”, a declarat Zuzana Caputova în decembrie, conform agenției The Associated Press. În ultimele săptămâni, au avut loc alte trei serii de proteste față de acest plan.

Activitatea Secției speciale a Procuraturii generale din Slovacia ar urma să se încheie pe 15 ianuarie, iar cazurile vor fi preluate de Parchetul General din Slovacia.

Forțat să demisioneze după protestele masive din 2018, izbucnite ca reacție la asasinarea jurnalistului de investigație Jan Kuciak, Robert Fico, liderul formațiunii Direcția – Social-Democrație (SMER-SD), a revenit la putere în urma alegerilor parlamentare desfășurate în septembrie 2023.

Robert Fico a acuzat constant Biroul special al Procuraturii Generale (USP), o entitate creată în 2004, și pe șeful acesteia, Daniel Lipsic, fost ministru al Justiției, că acționează cu motivație politică împotriva partidului SMER-SD.

Foto: SME /Marko Erd

Citește și:

VIDEO | Statele Unite condamnă capturarea de către Iran a unui petrolier și avertizează Teheranul