Protestele din Turcia. Polițiștii au preluat controlul asupra Pieței Taksim

Publicat: 11 06. 2013, 13:30
Actualizat: 29 07. 2014, 21:02

Sute de polițiști ai forțelor antirevoltă au intrat, marți dimineață, în Piața Taksim din Istanbul, locul în care de aproape două săptămâni au loc ample proteste, și au atacat manifestanții cu tunuri de apă și gaze lacrimogene, anunță BBC News.

Prima țintă a polițiștilor, au fost baricadele ridicate de manifestanți în zona pieței.

Confuntările din această dimineață din Piața Taksim din Instanbul vin după ce, luni, premierul Recep Tayyp Erdogan, devenit ținta acestui protest, s-a declarat dispus să se întâlnească, zilele acestea, cu protestatarii.

Guvernatorul Istanbulului Hüseyin Avni Mutlu a subliniat că obiectivul operațiunii nu este îndepărtarea manifestanților din parc, precizează Mediafax.

„Intenția noastră este să îndepărtăm pancarte și desene din piață. Nu avem alt obiectiv”, a anunțat Mutlu într-un mesaj postat pe Twitter.

„Nu ne vom atinge în niciun caz de Parcul Gezi, iar (în Piața) Taksim nu vă vom atinge absolut deloc. Începând din această dimineață, sunteți încredințați fraților voștri polițiști”, a adăugat guvernatorul, îndemnându-i pe manifestanți „să se ferească de posibile fapte” ale unor provocatori.

Numeroși tineri s-au dispersat pe străzi în apropierea Pieței Taksim și ripostau aruncând cu pietre și cocteiluri Molotov spre polițiști, care au început să utilizeze tunuri cu apă.