Prima pagină » Știri externe » Publicație: Rudolph Giuliani ar fi cerut acordarea vizei americane pentru un fost oficial ucrainean

Publicație: Rudolph Giuliani ar fi cerut acordarea vizei americane pentru un fost oficial ucrainean

Publicație: Rudolph Giuliani ar fi cerut acordarea vizei americane pentru un fost oficial ucrainean
Diplomatul american George Kent le-ar fi declarat săptămâna aceasta congressmenilor, în cadrul unei audieri, că avocatul personal al lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, ar fi solicitat Departamentului de Stat acordarea vizei pentru un fost oficial ucrainean, informează CNN.

Potrivit lui Kent, Giuliani ar fi făcut presiuni asupra Departamentului de Stat și Casei Albe pentru ca fostul procuror general al Ucrainei, Viktor Șokin, să primească viză pentru a vizita Statele Unite. CNN notează că Șokin a fost demis din funcție în 2016 în Ucraina în urma presiunilor puse de către mai mulți oficiali occidentali, printre care și fostul vicepreședinte american, Joe Biden.

Kent, secretarul adjunct de Stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, a declarat că Giuliani a solicitat în luna ianuarie emiterea vizei pe numele lui Șokin. Giuliani a declarat recent pentru CNN că și-ar fi dorit să discute cu Șokin personal, întrucât acesta din urmă ar fi deținut informații compromițătoare despre mai mulți oficiali democrați.

Kent le-a explicat membrilor Congresului că Departamentul de Stat s-a opus solicitărilor sale și nu i-a acordat viza fostului oficial ucrainean. Potrivit lui Kent, Giuliani ar fi apelat la oficiali din cadrul Casei Albe pentru ca aceștia să convingă Departamentul de Stat să revină asupra deciziei.

Cu toate acestea, viza nu i-a fost acordată lui Șokin, iar Giuliani a discutat cu acesta prin intermediul Skype.

Declarațiile lui Kent vin în contextul în care Camera Reprezentanților din SUA a lansat o investigație parlamentară care ar putea conduce la inițierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreședinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcția de președinte al SUA, și a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigației, Camera Reprezentanților i-a trimis citații secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele președintelui Donald Trump cu Ucraina.

Andrei Văcaru a absolvit studiile de licență la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București în anul 2013, dar și un master în Comunicare în cadrul ... vezi toate articolele

Citește și