Publicațiile The Guardian și Washington Post, recompensate cu Premiul Pulitzer pentru afacerea Snowden

Publicat: 15 04. 2014, 07:04
Actualizat: 06 11. 2019, 19:24

Premiul Pulitzer este unul dintre cele mai prestigioase în materie de jurnalism și cele două publicații l-au obținut în categoria „serviciu public”.

Juriul Pulitzer, a cărui decizie a fost foarte așteptată, a ales să recompenseze mai degrabă publicațiile, ci nu jurnaliștii autori ai articolelor, „pentru un exemplu distins de serviciu public meritoriu, al unei publicații sau site de știri”.

The Guardian US și Washington Post sunt recompensate cu o medalie de aur.

Cele două publicații s-au făcut portavocea dezvăluirilor lui Edward Snowden, un fost consultant al NSA (Agenția americană pentru Securitate Națională), despre amploarea programelor americane de supraveghere.

Aceste dezvăluiri provenite din documente furnizate de fostul consultant al NSA au deranjat administrația americană și tensionat relațiile Statelor Unite cu țări aliate furioase să descopere că Washingtonul înregistra inclusiv conversațiile private ale unora dintre liderii lor.

Dezvăluirile lui Snowden au provocat de asemenea o dezbatere aprinsă în Statele Unite cu privire la meritele și moralitatea unor astfel de programe de supraveghere.

Gaidau Ion, ion.gaidau@mediafax.ro