Purtător de cuvânt al CE, despre mutarea ambasadei României: Poziția UE rămâne neschimbată
„Poziția UE rămâne neschimbată. Am văzut ce a spus prim-ministrul, de asemenea, am văzut reacția președintelui și așadar să lăsăm lucrurile așa cum sunt. (…) Avem contacte regulate cu statele membre în privința chestiunilor de interes”, a afirmat Maja Kocijancic, purtatorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe Federica Mogherini.
Reacția vine după ce prim-ministrul Viorica Dăncilă a anunțat, duminică, aflată într-o vizită în SUA, că după finalizarea analizei „și în deplin consens”, România își va muta Ambasada din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.
Ulterior, șeful Executivului a declarat diminică seara, la un post TV, că anunțul privind relocarea ambasadei la Ierusalim a fost doar o opinie personală, iar reacția președintelui Klaus Iohannis nu a făcut decât să o dezamăgească, pentru că ea a spus că trebuie îndeplinite procedurile constituționale. Premierul a mai precizat că în cazul în care șeful statului refuză relocarea ambasadei, va analiza toate posibilitățile, neexcluzând sesizarea Curții Constituționale.
Uniunea Europeană consideră Ierusalimul capitala comună a Israelului și a viitorului stat palestinian.
Orașul Ierusalim trebuie să rămână capitala comună a Israelului și a viitorului stat palestinian, a declarat în 2018 Federica Mogherini, Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate. „Trebuie menținut statutul special și caracterul orașului” Ierusalim, a afirmat Mogherini.
UE a exprimat „preocupări grave” în legătură cu decizia lui Donald Trump, avertizând că măsura, o încălcare a unei rezoluții ONU, riscă să afecteze perspectivele de pace între israelieni și palestinieni.
„Uniunea Europeană și statele membre vor continua să respecte consensul internațional privind orașul Ierusalim, prevăzut, între altele, în Rezoluția Consiliului de Securitate ONU 478; aici sunt prevederi privind sediile misiunilor diplomatice până la soluționarea statutului definitiv al orașului Ierusalim”, a precizat atunci Federica Mogherini, potrivit unui comunicat al Serviciului European de Acțiune Externă (SEAE).