Puterea și opoziția din Turcia, acord pentru modificarea Constituției
Problema a fost tranșată luni, în timpul unei întâlniri între președintele Ergodan și doi dintre reprezentanții opoziției din teritoriu. „Toate partidele sunt pregătite pentru a lucra la o nouă Constituție”, a declarat Yildirim, care a spus că măsurile vin în urma loviturii de stat eșuate de pe 15 iulie. Acesta a precizat că toate părțile implicate au reușit să ajungă la un numitor comun, vorbind atât despre guvern, cât și despre formațiunile din opoziție, despre ONG-urile turcești și despre mass-media, informează Reuters.
Primul ministru a explicat că, mai întâi, se va recurge la „o mică modificare constituțională”, la care se lucrează deja, iar ulterior vor începe lucrări pentru redactarea unei noi legi fundamentale a statului turc. Președintele Erdogan, care deține în acest moment majoritate parlamentară, s-a întâlnit luni cu liderul Partidului Republican al Poporului (CHP), Kemal Kilicdaroglu, și cu șeful Partidului Mișcării Naționaliste (MHP), Devlet Bahceli, pentru a încerca să ajungă la o înțelegere în urma evenimentelor de săptămâna trecută.
Yildirim a mai precizat și că Jandarmeria și Paza de Coastă, aflate până acum sub coordonarea Forțelor Armate, vor fi controlate de Ministerul de Interne. Anunțul vine după ce, la sfârșitul săptămânii trecute, același premier Yildirim a transmis că, în viitor, armata turcă se va subordona direct președintelui Recep Erdogan, fără să mai aibă vreo legătură cu Ministerul Apărării. Primul ministru acesta a mai estimat că trecerea de la actualul sistem parlamentar de guvernare la unul de tip prezidențial, în care șeful statului să poată avea toată puterea executivă, este doar o chestiune de timp, modificare solicitată, de altfel ,în mai multe rânduri de Erdogan în urma loviturii de stat de săptămâna trecută”.