Putin a „încetat să-și bată soția”. Cum îl caracterizează ministrul de externe britanic pe liderul rus

Publicat: 16 03. 2016, 14:47
Actualizat: 29 03. 2019, 11:23

„Cineva invadează alte țări, începe să bombardeze civili, distrugând spitale și școli”, a declarat Philip Hammond în Camera Comunelor.

„Dacă Rusia a stabilit că a atins toate obiectivele în Siria nu trebuie să îi lăudăm prea mult” pentru decizia de retragere a forțelor. Ar fi ceva de genul: Vladimir Putin „«a încetat să își bată soția»”, a spus șeful diplomației britanice.

„În primul rând, faptul că au intervenit în Siria trebuie să atragă protestele noastre continue. Pur și simplu, nu trebuie să le acordăm niciun credit pentru că au încetat aceste activități ilegale”, a subliniat Philip Hammond.

Șeful diplomației britanice a făcut aceste declarații în contextul în care Rusia a început retragerea forțelor din Siria.