Putin, aproape de un acord cu SUA privind situația din Siria
Într-un interviu acordat cu două zile înainte ca președintele rus să se întâlnească cu omologul său american în timpul summit-ului G20, Putin a afirmat că discuțiile dintre Moscova și Washington sunt foarte dificile, însă sunt pe drumul cel bun.
„Din perspectiva mea, ne mișcăm treptat în direcția corectă”, a spus Putin, care a adăugat că nu exclude „posibilitatea ca în viitorul apropiat să cădem de acord asupra unui lucru și să dezvăluim acest acord comunității mondiale.”
Saptămâna trecută, secretarul american de Stat, John Kerry, și omologul său rus, Serghei Lavrov, nu au reușit să ajungă la un acord cu privire la cooperarea militară și implementarea unui armistițiu la nivel național în Siria, însă au anunțat că oficialii din cele două țări vor continua negocierile, în contextul intensificării conflictului sirian.