Putin: Calea pe care au ales-o țările europene duce la ”degradare și primitivizare”
Președintele rus, Vladimir Putin, a adus joi critici serioase la adresa țărilor euroatlantice, afirmând că renunțarea de către acestea la valorile creștine și politicile lor de a impune în toată lumea norme contrare principiilor spirituale și morale tradiționale nu duc decât la ”degradare și primitivizare”.
”Vedem cum multe țări euroatlantice au ales calea renunțării la rădăcinile lor, inclusiv la valorile creștine, care au constituit fundamentul civilizației occidentale. Sunt negate principiile morale și orice identitate tradițională—națională, culturală, religioasă și chiar sexuală. Se duce o politică care pune semnul egalității între familia cu mulți copii și parteneriatul între persoane de același sex, între credința în Dumnezeu și credința în satana’, a afirmat șeful statului rus, cu ocazia participării sale la Clubul internațional de discuții Valdai, potrivit pravoslavie.ru.
Președintele rus a vorbit în continuare de excesele ‘corectitudinii politice’ și consecințele acestora. ”Excesele corectitudinii politice merg până acolo încât se vorbește insistent despre înregistrarea partidelor care au ca scop promovarea pedofiliei… Oamenii din multe țări europene se tem să vorbească de apartenența lor religioasă. Sărbătorile sunt anulate sau sunt numite cumva altfel, pierzându-se adevărata esență a sărbătorii. Și acest model se încearcă agresiv să fie impus tuturor, întregii lumi. Sunt convins că toate acestea sunt o cale directă către degradare și primitivizare, către o profundă criză demografică și morală”, a afirmat președintele Putin.
În același cadru, liderul de la Kremlin a ținut să precizeze că încercările din afară de a ‘civiliza’ Rusia nu au fost bine primate de populația rusă. ”Practica a arătat că o nouă idee națională nu se naște și nu se dezvoltă după regulile de piață. Organizarea unui stat, a unei societăți nu se poate face copiind mecanic experiențe străine. Astfel de încercări de a civiliza Rusia au fost respinse de majoritatea absolută a poporului nostru, întrucât dorința de independență, de suveranitate în materie de spiritualitate, ideologie și politică externă constituie parte integrantă a caracterului nostru național”, a ținut să sublinieze Vladimir Putin în fața participanților prezenți la discuțiile din cadrul Clubului Valdai, care reunește în principal experți și jurnaliști specializați pe tematica rusă.