Prima pagină » Știri externe » Putin este deschis NEGOCIERILOR cu Ucraina /„Percepem favorabil orice inițiativă de pace, sperăm că reprezentanții Kievului vor simți în același mod”

Putin este deschis NEGOCIERILOR cu Ucraina /„Percepem favorabil orice inițiativă de pace, sperăm că reprezentanții Kievului vor simți în același mod”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a semnalat intenția de a participa la negocieri directe pentru oprirea războiului din Ucraina, însă liderul de la Kremlin a emis dubii asupra disponibilității Kievului.

”Așa cum am spus permanent, noi percepem favorabil orice inițiativă de pace, sperăm că reprezentanții Kievului vor simți în același mod. Cu toate acestea, am observat reacțiile inițiale, cred că le-a văzut toată lumea, a fost publicat un comunicat conform căruia propunerea noastră este considerată un fel de joc cu viețile oamenilor. Dar, aparent, a fost cineva mai inteligent acolo, care a sugerat, cel mai probabil la îndemnurile unor străini, că respingerea unor astfel de inițiative este o poziție de pierdere pentru regimul de la Kiev”, a afirmat Vladimir Putin, conform postului CNBC.

Rusia a decretat un armistițiu general în Ucraina cu ocazia Paștelui, dar Moscova și Kievul s-au acuzat reciproc de încălcarea acordului. Franța a catalogat inițiativa lui Putin ca fiind ”operațiune de marketing”. Armistițiul general temporar propus de Putin este considerat o tentativă de a demonstra seriozitate în fața Washingtonului, în contextul în care Administrația SUA a avertizat că așteaptă seriozitate din partea Rusiei și Ucrainei și că, în caz contrar, s-ar putea retrage din eforturile diplomatice.

”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen specific ca zile, vrem să se întâmple ceva rapid. Dar ne vom distanța dacă va deveni dificil să fie oprit războiul”, a afirmat președintele Donald Trump.

Statele Unite așteaptă acțiuni clare din partea țărilor europene pentru oprirea rapidă a războiului din Ucraina, a afirmat vineri secretarul de Stat Marco Rubio, avertizând că Washingtonul are ”alte priorități”.

”Este important să reamintesc tuturor că războiul din Ucraina este un lucru teribil, dar nu este războiul nostru, nu l-am început noi, Statele Unite au ajutat Ucraina în ultimii trei ani și noi vrem să îl oprim. Am venit aici pentru a încerca să discutăm, să stabilim linii mai clare despre opțiunile de oprire a războiului, pentru a stabili foarte rapid, și vorbesc despre zile, nu despre săptămâni, dacă se poate sau nu să oprim acest război. Dacă se poate, noi suntem pregătiți să facem tot ce putem pentru a facilita acest lucru, pentru a ne asigura că se întâmplă, într-un mod durabil și corect, dacă nu este posibil, dacă diferențele sunt atât de mari, cred că președintele va spune: «Am încheiat», există alte priorități. Eu cred că Marea Britanie, Franța și Germania ne pot ajuta, pot face să avanseze lucrurile și să ne apropiem de o soluție. Consider că ideile lor sunt foarte utile și constructive”, a afirmat Marco Rubio.

Administrația Donald Trump depune eforturi intense pentru oprirea războiului dintre Rusia și Ucraina.

”Au avut loc conversații productive cu Rusia, emisarul Steve Witkoff crede că Rusia vrea să oprească acest război, iar președintele crede și el acest lucru. Există stimulente ca Rusia să oprească acest război, iar astfel de stimulente ar putea fi parteneriate economice cu Statele Unite, dar mai întâi trebuie să vedem un armistițiu”, a afirmat Karoline Leavitt, purtătoarea de cuvânt a Președinției SUA.

Foto: Profimedia

Video: CNBC

Citește și:

VIDEO Ministrul francez de Externe sprijină semnarea unui ARMISTIȚIU în Ucraina/ „Este datoria lui Vladimir Putin să accepte acest principiu”

JD Vance pledează pentru intensificarea relațiilor comerciale dintre SUA și INDIA /„Veți putea produce mai mult”

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alertă epidemiologică în România: Primul deces din cauza virusului gripal din acest sezon la o femeie din Cluj
Digi24
Administrația Trump interzice vizele de SUA pentru cinci europeni, printre care și fostul comisar Thierry Breton. Care este motivul
Cancan.ro
Plutonierul major Mirel Tulitu a murit într-un accident rutier cumplit. 3 fetițe au rămas acum orfane de tată 😢
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Poți câștiga 30.000 de euro în șase luni dacă accepți această slujbă pe o insulă pustie din Scoția. Ce sarcini are angajatul
Mediafax
Sudul țării, sub cod galben de ninsori în Ajunul Crăciunului. În ce zone se așteaptă un strat mai consistent de zăpadă
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Ce au pățit două ucrainence care au încercat să treacă granița cu 60.000 de dolari ascunși în încălțăminte
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Misterul Triunghiului Bermudelor, posibil rezolvat! Ce au descoperit doi seismologi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-a pus dracu' să-mi iau păpușă gonflabilă inteligentă!
Descopera.ro
Scanările cerebrale dezvăluie un pericol ascuns în alimentele ultra-procesate