Prima pagină » Știri externe » Putin, sfidător la adresa UE după sancțiunile impuse Rusiei

Putin, sfidător la adresa UE după sancțiunile impuse Rusiei

Putin, sfidător la adresa UE după sancțiunile impuse Rusiei
Putin, sfidător la adresa UE după sancțiunile impuse Rusiei

„Ceea ce face Uniunea Europeană cu aceste sancțiuni este nimic altceva decât un teatru al absurdului”, a declarat Putin în acest interviu acordat celui mai popular tabloid german.

Referendumul organizat în Crimeea în 2014 cu scopul despărțirii acestei regiuni ucrainene de Ucraina și alipirii ei la Rusia a fost „democrație, voința poporului”, a apreciat șeful statului rus.

„Reunificarea Crimeei și Rusiei este dreaptă. Sancțiunile Occidentului nu vizează ajutorarea Ucrainei, ci să împingă geopolitic Rusia înapoi. Ele sunt stupide și pur și simplu fac rău ambelor părți”, a apreciat liderul de la Kremlin.

El a respins de asemenea criticile cu privire la rolul Rusiei în rebeliunea separatistă prorusă din estul Ucrainei, apreciind că acordul de pace dintre Kiev și rebelii proruși nu a fost implementat corespunzător.

„Reforma constituțională este menită să ofere autonomie estului Ucrainei și trebuia să fie adoptată până la sfârșitul lui 2015. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar anul s-a terminat. Nu este vina Rusiei”, a declarat Putin.

Președintele rus a criticat cel mai dur NATO, despre care a afirmat că este de vină pentru tensiunile actuale cu Rusia, din cauza extinderii Alianței la foste țări-satelit sovietice din Europa de Est.

„NATO și SUA au vrut o victorie totală asupra Uniunii Sovietice. Au vrut să stea singure pe tronul Europei. Acum stau acolo, iar noi vorbim despre toate aceste crize pe care, altfel, nu le-am fi avut”, a spus Putin.

El a respins ideea potrivit căreia aceste țări au cerut să adere la NATO, iar din acest motiv nu au putut fi refuzate.

„Am auzit acest lucru de mii de ori. Statele care erau deja în NATO, statele membre, ar fi putut să-și urmărească propriile interese – și să se abțină de la o extindere spre est”, a reproșat Putin.

„Tot ceea ce le-ar fi trebuit pentru ca să se abțină de la a face acest lucru era voința politică. Însă nu au vrut”, a continuat el.

Putin a denunțat faptul că Statele Unite își continuă planurile de a instala un sistem de apărare antirachetă în Europa, cu scopul de a contracara un atac nuclear din partea Iranului, în pofida faptului că s-a ajuns la un acord în vederea stopării programului iranian nuclear militar.

Întrebat dacă Rusia a comis greșeli în trecut, Putin a răspuns „da, am făcut greșeli! Am întârziat. Dacă ne-am fi prezentat interesele naționale mai clar, de la început, lumea încă ar fi în echilibru astăzi”.

Întrebat ce părere are despre relațiile ruso-germane, șeful statului rus a apreciat că cele două popoare au o relație bună.

„Chiar și cu ajutorul propagandei antiruse din mass-mediae, Germania nu a reușit să deterioreze această simpatie”, a apreciat Putin.

Însă el a recunoscut că sancțiunile UE au condus la o înjumătățire a nivelului schimburilor comerciale bilaterale – de la 80 de miliarde de dolari în 2005, la 40 de miliarde în prezent.

Sancțiunile au un impact asupra economiei ruse, însă Putin susține că Rusia își „stabilizează în mod treptat economia”.

Statele Unite, însă, au relevat în mai multe rânduri pagubele pe care aceste sancțiuni le provoacă economiei ruse, în pofida faptului că par să fi schimbat prea puțin calculele Moscovei cu privire la Ucraina.

Putin afirmă că Produsul Intern Brut (PIB) a scăzut cu 3,8% în 2015, iar inflația este de aproximativ 12,7%.

„Balanța comercială, însă, este în continuare pozitivă. Pentru prima dată după mulți ani, exportăm în mod semnificativ mai multe bunuri, cu o valoare adăugată înaltă, și avem rezerve în aur în valoare de peste 300 de miliarde de dolari”, a declarat el.

„O serie de programe de modernizare a economiei sunt în curs”, a mai spus liderul de la Kremlin.

Citește și