Prima pagină » Știri externe » Putin și președintele Iranului poartă discuții la MOSCOVA, înaintea semnării unui acord de parteneriat strategic

Putin și președintele Iranului poartă discuții la MOSCOVA, înaintea semnării unui acord de parteneriat strategic

Putin și președintele Iranului poartă discuții la MOSCOVA, înaintea semnării unui acord de parteneriat strategic

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și omologul său iranian Masoud Pezeshkian poartă discuții la Moscova, vineri, înainte de semnarea unui acord de parteneriat strategic, care implică o cooperare defensivă mai strânsă care poate provoca îngrijorarea Occidentul.

Masoud Pezeshkian, în prima sa vizită de când a obținut mandatul de președinție în iulie, a afirmat că cei doi lideri ar putea finaliza un acord cu privire la construirea unei centrale nucleare în Iran cu ajutorul Rusiei.

”O să discutăm toate domeniile de cooperare și vom semna un acord complet de parteneriat strategic. Am lucrat la asta mult timp și sunt foarte mulțumit că munca aceasta a fost finalizată”, a declarat Vladimir Putin, adăugând că ar trebui să amplifice relațiile economice și comerciale, conform agenției de presă Reuters.

Rusia a format legături apropiate cu Iranul și alte state ostile SUA, precum Coreea de Nord, de la începutul războiului cu Ucraina. Moscova are deja parteneriate strategice cu Phenianul, o alianță puternică cu Belarus și un acord cu China.

Acordul de 20 de ani între Rusia și Iran nu ar indica includerea unei clauze de apărare reciprocă, dar va viza, probabil, Occidentul, care consideră că ambele țări au o influență negativă în politica mondială.

Moscova și Teheranul susțin că relațiile apropiate nu sunt direcționate împotriva altor țări.

Kremlinul neagă că ar fi primit rachete iraniene, dar recunoaște o cooperare strânsă care include ”cele mai sensibile domenii”.

Rusia a aprovizionat Iranul cu sisteme de rachete S-300 și există informații care arată că Teheranul ar putea fi interesat de achiziționarea unui sistem avansat de rachete S-400 și a avioanelor de luptă.

Vizita lui Masoud Pezeshkian intervine într-un moment în care influența Iranului asupra Orientului Mijlociu este în scădere după ce grupurile rebele islamiste au preluat puterea în Siria, îndepărtându-l pe aliatul Bashar al-Assad de la conducere, și după ce gruparea Hamas, susținută de Iran, a fost lovită de Israel în teritoriul palestinian Fâșia Gaza.

Foto: Profimedia

Citește și:

Comisia Europeană solicită informații suplimentare în cadrul ANCHETEI care vizează platforma X

Președintele Coreei de Sud refuză să participe la interogatoriu și contestă ARESTAREA

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Job-urile și inteligența artificială: De ce recrutările cu AI produc mai puține angajări
Digi24
EXCLUSIV Avertismentul lui Diaconescu, după ce serviciile secrete americane au dezvăluit planul lui Putin în Europa: „Rusia nu neagă”
Cancan.ro
Cutremur în lumea interlopă! Elvis Pian a fost eliberat din închisoare
Prosport.ro
FOTO. Adelina Chivu, pe plajă în Thailanda. Cum arată la 43 de ani
Adevarul
De ce nu a construit România autostrăzi în anii ’90. Planul celor peste o mie de kilometri în primul deceniu după Ceaușescu
Mediafax
Prognoza ANM: Vreme schimbătoare de Crăciun și Anul Nou: încălzire temporară, urmată de răcire accentuată și ninsori
Click
O punte „tradițională” anulată de Guvern sparge vacanța românilor. Cum arată calendarul liberelor în 2026
Digi24
Prima reacție a Rusiei la dezvăluirile serviciilor secrete americane privind planul lui Putin de a ataca alte țări din Europa
Cancan.ro
Doliu în televiziunea din România! Un cunoscut prezentator TV a murit, după o carieră de 22 de ani
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Fabrica din România care a produs 1 milion de anvelope în 2025. Este singura din lume cu zero emisii de CO2
Descopera.ro
Ceva s-a prăbușit pe Lună! Momentul a fost înregistrat
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Neuroștiința percepției timpului: de ce creierul simte că orele trec diferit