Putin: Unele țări denaturează istoria celui de-al Doilea Război Mondial din motive economice și politice
„Al Doilea Război Mondial a fost un flagel teribil pentru întreaga umanitate, a provocat răni profunde în inimile a milioane de oameni, a lăsat o amprentă asupra destinului generațiilor”, a afirmat președintele rus, citat de agenția Tass.
„Din păcate, în anumite țări sunt încercări de rescrie cauzele celui de-al Doilea Război Mondial în numele unor interese economice și politice personale, faptele istorice sunt denaturate, în timp ce opinii evident necinstite, concluzii bazate pe ghicit și speculații sunt impuse,” a subliniat liderul de la Kremlin.
„În această privință, dovezile originale din acele vremuri și materialele de arhivă devin excepțional de importante. (…) Ele servesc ca un memento pentru noi și pentru generațiile viitoare în privința fragilității păcii, avertisment în legătură cu lipsa de viziune politică, egoism și dezbinare în fața amenințărilor globale”, a adăugat Vladimir Putin.