Putin va respecta Constituția și nu va mai candida la președinția Rusiei
Declarațiile președintelui rus au fost făcute în cadrul Forumului Economic Internațional de la Sankt Petersburg. Putin a efectuat deja două mandate consecutive între 2000 și 2008, iar între 2008 și 2012, când a fost reales președinte, Putin a ocupat funcția de prim-ministru. În luna martie a anului curent, Vladimir Putin a câștigat un nou mandat de președinte.
„Eu m-am supus întotdeauna în mod strict Constituției și numai Constituției Rusiei. În Constituție se precizează clar că nimeni nu poate efectua mai multe de două mandate consecutiv. Mă voi supune acestei prevederi. Acum servesc Rusia în al doilea mandat consecutiv. După cum vă amintiți, am mai fost de două ori consecutiv președinte și am făcut un pas în spate, din moment ce Constituția nu permite al treilea mandat consecutiv. Asta este tot. Voi respecta și pe viitor această regulă”, a declarat Putin.
Întrebat, de un jurnalist dacă intenționează să candideze pentru alegerile prezidențiale din 2030, liderul de la Kremlin a răspuns că nu.
„Ceea ce spuneți este destul de amuzant. Să facem un calcul. Acum am 65 de ani. Ar trebui să ocup această funcție până când voi avea 100 de ani? Nu”, a adăugat Putin.