Putin vrea să schimbe regulile pentru investigațiile fiscale, miliardarul Prohorov este împotrivă
Președintele rus Vladimir Putin susține modificarea regulilor privind investigațiile fiscale, astfel încât inspectorii să poată face anchete fără să riște sancțiuni, dar oamenii de afaceri, între care și miliardarul Mihail Prohorov, consideră că reforma va afecta afacerile și va favoriza corupția.
Eliminarea riscului ca inspectorii să poată fi sancționați în cazul unor abuzuri sau erori de către Serviciul Fiscal Federal reprezintă o inversare a deciziilor adoptate în 2011 menite să prevină fabricarea de dosare, în scopul extorcării de bani de la companii.
Prohorov, cu o avere estimată la 13 miliarde de dolari, a criticat noile propuneri drept „prost gândite și periculoase”, într-un comunicat care însoțește o petiție lansată miercuri pe site-ul partidului său, Platforma Civică.
Modificările referitoare la investigațiile fiscale au expus o fisură politică, neobișnuită, între Putin și premierul Dmitri Medvedev, care a aprobat reforma din 2011, pe vremea când era președinte.
Medvedev s-a declarat săptămâna trecută împotriva reformei susținute de Putin. La scurt timp, președintele a respins criticile și a spus că membrii guvernului ar trebui să se gândească să renunțe la funcții, dacă nu sunt de acord cu inițiativele susținute de președinte.
Cotidianul de afaceri Vedomosti a relatat că guvernul a propus modificarea proiectului, pentru reducerea puterii investigatorilor fiscali în anchete.
Proiectul de lege privind modificarea regulilor investigațiilor fiscale a fost depus în luna octombrie la camera inferioară a Parlamentului rus, Duma de Stat, de către președinție.
Oamenii de afaceri susțin că hărțuirile la care sunt supuși de către autorități ale statului reprezintă un impediment major pentru activitățile lor și au salutat eforturile lui Medvedev de a reduce inspecțiile arbitrare.
În 2010, au fost înregistrate peste 14.000 de acuzații privind delicte fiscale. Numărul acestora a scăzut la 8.600 în 2011, iar anul trecut la 5.800.
Autoritățile caută soluții de creștere a veniturilor bugetare, printr-un regim fiscal mai strict, în condițiile încetinirii creșterii economice a Rusiei.