Guvernul Qatarului a propus, miercuri, un plan pentru oprirea conflictului dintre Israel și organizația islamistă palestiniană Hamas, condițiile fiind eliberarea ostaticilor israelieni în schimbul exilării liderilor Hamas, dar și retragerea trupelor israeliene din Fâșia Gaza.
Conform unor oficiali guvernamentali de la Doha citați de postul israelian Channel 13 și de cotidianul Haaretz, Qatarul a elaborat un plan care prevede eliberarea celor aproximativ 130 de cetățeni israelieni ținuți ostatici de grupurile islamiste Hamas și Jihadul Islamic. În schimb, Israelul ar trebui să permită plecarea liderilor Hamas din Fâșia Gaza și să retragă trupele de pe teritoriul palestinian.
În acest context, familiile ostaticilor din Fâșia Gaza au cerut Guvernului Benjamin Netanyahu ”să nu se ocupe de nimic altceva în afară de obținerea eliberării ostaticilor”.
Nu este clar dacă Israelul va putea accepta termenii propuși de Qatar. Guvernul israelian depune eforturi intense, prin intermediul Statelor Unite, Egiptului și Qatarului, pentru a obține eliberarea ostaticilor, dar vrea să distrugă în totalitate infrastructura islamistă din Fâșia Gaza și să mențină prezență militară pe teritoriul palestinian până la instalarea unei administrații acceptabile.
O delegație guvernamentală israeliană s-a deplasat miercuri la Cairo, pentru o nouă rundă de negocieri pe tema eliberării ostaticilor din Fâșia Gaza, afirmă surse citate de cotidianul The Times of Israel.
Grupul Hamas insistă ca Israelul să elibereze mii de militanți islamiști. ”Israelul nu va recupera niciodată ostaticii dacă nu sunt eliberați prizonierii ocupației israeliene”, a declarat marți Ismail Haniyeh, liderul Biroului politic al organizației islamiste palestinene Hamas.
Secretarul de Stat american Antony Blinken, se va deplasa joi în Egipt, după ce astăzi a discutat la Ramallah cu președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas. Blinken i-a oferit asigurări lui Abbas că Statele Unite susțin ”pași concreți” în sensul creării condițiilor de înființare a unui stat palestinian care să coexiste cu Israelul ”în pace și securitate”, a declarat Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
Foto: Profimedia
Citește și: