QUIZ. Când au început protestele din Ungaria și de ce?
Primul protest față de taxa pe transferul de date a avut loc duminică, adunând între 10.000 și 20.000 de participanți. Totul a fost organizat pe o pagină de Facebook.
În mulțime se afla și Însărcinatul cu Afaceri al Statelor Unite la Budapesta, Andre Goodfriend, care a explicat pe Twitter că a mers la protest pentru „a măsura atmosfera”. Fotografia cu Goodfriend în mijlocului protestului nu a fost bine primită de membrii Fidesz, care l-au acuzat că „este un agent CIA devenit agent provocator” (sursa: eurodeputatul Tamas Deutsch). „Goodfriend, ești indezirabil în Ungaria”, a fost mesajul unui jurnalist maghiar pentru diplomatul american.
În jurul lui Goodfriend, manifestanții au scandat „Viktator”, „Vrem democrație” și „Evazioniștii TVA”. Pe unele dintre pancarte era fotografia lui Orban împreună cu președintele rus Vladimir Putin, alături de inscripția „nu vom plăti taxele criminalilor”.
Pe urmă, au început violențele. Mai mulți protestatari au ajuns la secția de poliție, unul dintre ei fiind arestat, după ce au spart mai multe ferestre ale sediului partidului Fidesz, conform Politics.hu. Mai mult, câțiva manifestanți au reușit să ajungă în balconul sediului, unde au amplasat două steaguri ale Uniunii Europene.
Manifestații similare au avut loc și în Pecs, Miskolc și Veszprem, fiind susținute de partidele de opoziție LMP, socialiști, E-PM, DK și Jobbik, precum și de Asociația Sindicatelor comerciale, Sindicatul profesorilor și asociațiile din industria de profil, conform Mediafax.
Marți seară, aproximativ 100.000 de persoane de toate vârstele îndurau stoic gerul din capitala ungară și cântau: „Nu vom permite așa ceva”. În alte opt orașe, oamenii protestau pașnic față de taxa de folosire a Internetului și scandau, la fel ca manifestanții din Budapesta, „Orban afară”.