Radicalizarea religioasă, un antidot pentru dezamăgirile arabe și occidentale. Cum au ajuns europenii să-și dea viața pentru cauza jihadistă

După decenii de dictaturi paralizante, Orientul Mijlociu, leagănul celor trei religii monoteiste, a cunoscut noi tulburări în 2014, dar rezultatele Primăverii Arabe rămân slabe.

Adăugându-se enormelor frustrări născute din impasul privind problema palestiniană, din dezvoltarea economică anemică și corupția endemică, speranțele naționalismului arab au favorizat în regiune ascensiunea incredibilă a unui proiect islamist care afirmă că este capabil să ofere o altă cale.

Adevărata turnură a fost invazia americană în Irak din 2003. „Ea a accentuat linia de fractură confesională (între șiiți și sunniți), a plasat Iranul ca actor major în lumea arabă și a generat un sentiment puternic de vulnerabilitate în rândul sunniților în Levant”, a apreciat Raphael Lefèvre, cercetător la Carnegie Middle East Center.

„Ascensiunea SI, a Frontului al-Nusra și a altor grupări extremiste sunnite nu poate fi percepută decât în lumina acestei vulnerabilități”, a declarat el, citând greutatea militară a mișcării șiite Hezbollah în Liban și Siria, reprimarea unei revolte în mare parte sunnite în Siria de către un regim dominat de alawiți și comportamentul discriminatoriu în Irak al puterii șiite.

Ascensiunea fulgerătoare a islamismului a fost favorizată de eșecul naționalismului arab, care voia să transcendă religiile dar care s-a încarnat în regimurile laice autoritare. Eșecul războaielor împotriva Israelului, precum și o situație economică dezastruoasă au dus la triumful acestei ideologii.

„Ulterior, acordurile (de pace) de la Oslo din 1993 (semnate între OEP și Israel) au cauzat un șoc deoarece nu se mai putea lupta pentru cauza palestiniană. Nu mai exista o cauză, ceea ce explică această atracție pentru islamism”, explică Nayla Tabbara, profesor de științe religioase la Universitatea Saint Joseph din Beirut.

Radicalizarea islamică a avut consecințe dezastruoase asupra prezenței milenare a creștinilor în Orient, mai ales după preluarea controlului de către SI asupra orașului irakian Mosul, unde trăiau încă din Antichitate.

„Există o mare teamă și o mare neînțelegere a creștinilor în Liban și în țările din jur. Aceasta îi determină să fugă”, asigură Tabbara.

Potrivit expertului francez Fabrice Balanche, cel puțin 700.000-800.000 de creștini au părăsit Egiptul, Siria și Irakul din 2011.

Religia, care a fost întotdeauna o forță socio-culturală importantă în Orientul Mijlociu, a câștigat teren în Israel și în rândul palestinienilor.

„A fost în mod incontestabil o radicalizare și o înăsprire, dar care sunt mai puțin religioase propriu-zis decât naționaliste”, asigură pentru AFP istoricul israelian Zeev Sternhell.

„Religia este în serviciul naționalismului dur și colonizator până la exces; ea are în prezent un caracter fanatic necunoscut în trecut. Religia și naționalismul merg mână în mână”, precizează el.

În ceea ce privește cauza palestiniană, asigură Tabbara, „islamul politic a recuperat-o insistând pe sentimentul nedreptății generalizate nu numai din partea Israelului, ci a comunității internaționale”.

Dar noutatea este forța de atracție pe care o reprezintă organizația Stat Islamic în Occident. Potrivit unui studiu recent, aproximativ 15.000 de combatanți străini s-au alăturat acestei grupări în Siria, dintre care 20 la sută sunt occidentali.

„Pentru că acești tineri găsesc în ea ceea ce societățile noastre nu le mai oferă, emoția legată de lupta pentru o cauză care îi face să creadă că au o putere fără limite, o putere divină”, explică pentru AFP antropologul și psihologul Scott Atran, director de cercetare la CNRS francez și profesor adjunct la Universitatea din Michigan (Statele Unite). „Este glorios și aventuros. Sentimentul oferit de puterea de a schimba lumea este foarte atrăgător”.

„Trebuie să dai un sens vieții, avem nevoie de sacru. Cum acesta nu mai există în Occident, îl vom căuta acolo unde el pare că există. Există și o căutare a comunității și fraternității. Acest sentiment îi determină pe tineri să intre în aceste mișcări”, precizează Nayla Tabbara.