Ramzan Kadyrov mai face un pas spre islamizarea Ceceniei: va fi înființată o brigadă de moravuri nupțiale

Publicat: 27 10. 2016, 18:48

Cecenia face parte din Rusia și este condusă de Ramzan Kadyrov, care este criticat pentru că devine din ce în ce mai dictatorial. Aceste măsuri restrictive ar viza orice nuntă din Cecenia care ar avea loc în afara spațiilor publice.

Primarul orașului Grozny, Islam Kadyrov, a elaborat instrucțiuni ce au fost trimise restaurantelor și altor locuri în care au loc evenimentele nupțiale.

La nunți sunt interzise: focurile de arme, bețiile sau dansuri ale miresei. O serie de mișcări de dans care nu sunt considerate „tradiționale” sunt interzise, una dintre acestea fiind schimbarea partenerilor în timpul dansului.

În ciuda garanțiilor de loialitate față de președintele Rusiei, precum purtarea unor tricouri inscripționate cu numele lui Vladimir Putin, Ramzan Kadyrov este acuzat de activiștii pentru drepturile omului de faptul că adeseori legislația rusă nu este aplicată. Autoritățile cecene au implementat o serie de legi ce conțin elemente islamice și interpretează în mod strict obiceiurile locale. Ramzam Kadyrov a interzis vânzarea alcoolului în Cecenia și a încurajat persoanele de sex feminin să aibă o vestimentație „decentă”.