Prima pagină » Știri externe » Raport: Ancheta parlamentară privind presupusa închisoare CIA din București, marcată de „deficiențe clare”

Raport: Ancheta parlamentară privind presupusa închisoare CIA din București, marcată de „deficiențe clare”

Raport: Ancheta parlamentară privind presupusa închisoare CIA din București, marcată de
Ancheta parlamentară realizată în România, în 2008, privind presupusele "transferuri extraordinare" efectuate de CIA, conține numeroase "deficiențe", susține organizația pentru drepturile deținuților Reprieve, catalogând concluziile anchetei drept o încercare de "mușamalizare".

Ancheta parlamentară realizată în România, în 2008, privind presupusele „transferuri extraordinare” efectuate de CIA, conține numeroase „deficiențe”, susține organizația pentru drepturile deținuților Reprieve, catalogând concluziile anchetei drept o încercare de „mușamalizare”.

„Noile date ale zborurilor, căutate și analizate de experții Reprieve, relevă deficiențe clare în așa-numita investigație a Parlamentului României privind centrul secret de detenție și cursele pentru transferuri extraordinare efectuate pe teritoriul României”, precizează organizația britanică Reprieve, într-un raport care poate fi vizualizat la adresa www.reprieve.org.uk/.

Fostul președinte al comisiei parlamentare privind presupuse centre de detenție CIA în România, Norica Nicolai, declara în 2011 că noile date privind zborurile CIA sunt „ușor confuze și total nerelevante”, ea precizând că ancheta Parlamentului din 2008 a exclus clar posibilitatea existenței unor închisori, dar nu transferul de deținuți.

Însă „experții Reprieve au descoperit acum numeroase deficiențe ale anchetei parlamentare din România condusă de eurodeputatul Norica Nicolai”, precizează raportul organizației, catalogând concluziile investigației parlamentare de la București drept o formă de „mușamalizare”.

„În pofida analizării a 4.000 de documente timp de doi ani, comisia de anchetă din România a eșuat în mod misterios să observe zboruri suspecte care au tranzitat România. Zborurile au fost identificate de experții Reprieve în cursul investigării activităților companiei Computer Sciences Corporation (CSC)”, o societate-paravan care ar acționa în numele CIA, precizează raportul Reprieve.

Reprieve susține că membrii comisiei parlamentare de anchetă „au ignorat” date despre numeroase zboruri:

– un avion Gulfstream IV cu numărul N288KA a zburat de la Kabul la București, cu escală la Amman (Iordania) , pe 31 iulie 2004. După o escală de 90 de minute la București, avionul s-a deplasat la Washington DC.

– un avion Gulfstream IV cu numărul N308AB a zburat din România în Maroc, apoi la Kabul și în Algeria, pe 23 august 2004 și pe 28 august 2004.

– un avion Gulfstream IV cu numărul N789DK a zburat din România la Kabul, cu escală la Amman, pe 20 octombrie 2004.

– un Boeing 737 cu numărul N787WH a zburat din Maroc în România, apoi în Lituania, pe 18 februarie 2005. Piloții au prezentat un traseu de zbor fals, transmițând că destinația era Suedia, dar o comisie parlamentară lituaniană a confirmat că aparatul suspect a zburat din România în Lituania.

– un avion Gulfstream IV cu numărul N308AB a zburat din România în Tirana, Albania, pe 5 octombrie 2005, fiind contractat de compania-paravan CSC; din Tirana, avionul a mers în Lituania.

– un aparat Gulfstream IV cu numărul N1HC a zburat din România în Iordania, pe 6 noiembrie 2005. Din Amman, un alt Gulfstream, N248AB, a preluat pasageri și s-a deplasat la Kabul.

Reprieve susține că membrii comisiei parlamentare de la București nu au încercat să afle locația presupusei închisori secrete a CIA, care, conform presei, ar fi fost în Capitală, ei verificând doar presupuse centre de detenție din jurul aeroporturilor.

„În contextul în care ies la iveală din ce în ce mai multe informații privind transferurile extraordinare, este clar că ancheta realizată în România este incompletă”, afirmă raportorul Reprieve, Crofton Black.

„Implicarea companiei-paravan CSC în activități din România, în 2004 – 2005, demonstrează un mod clar de comportament pe care comisia parlamentară din România nici măcar nu a început să îl analizeze, cu atât mai puțin să îl explice”, subliniază Crofton Black.

Reprieve este o organizație nonguvernamentală care militează împotriva pedepsei cu moartea și în favoarea drepturilor deținuților. Sediul central al Reprieve este în Marea Britanie, dar există filiale și în Statele Unite, Australia și Olanda.

În august 2009, fostul președinte al comisiei parlamentare privind presupuse centre de detenție CIA în România, Norica Nicolai, declara că, dacă ar fi fost senator american, ar fi putut să investigheze operațiunile CIA, precizând că această comisie pe care a condus-o nu a fost una judiciară. „Comisia parlamentară (privind presupuse centre de detenție CIA în România-n.r.) nu a fost o comisie judiciară care să aibă posibilități judiciare de anchetă. Nici Parlamentul European, nici Dick Marty nu au vorbit despre astfel de informații (de genul celor apărute în New York Times – n.r.)”, preciza, pentru MEDIAFAX, Norica Nicolai.

Ea a spus că foștii oficiali din cadrul serviciilor de informații americane citați de New York Times nu precizau că au existat astfel de închisori, ci vorbeau doar despre un proiect al CIA. „În declarația citată se spune că exista un proiect, nu se spune că au existat închisori CIA. Dacă aș fi fost senator american, aș fi avut posibilitatea să investighez operațiunile CIA. În România, noi nu am avut astfel de posibilitate care să ne conducă la existența unor centre de detenție CIA pe teritoriul nostru”, a spus fostul președinte al comisiei parlamentare privind presupuse centre de detenție CIA în România.

Una dintre închisorile secrete ale CIA s-a aflat într-o clădire renovată situată pe o stradă intens circulată din București, au declarat foști oficiali din cadrul serviciilor de informații americane, citați de New York Times.

În septembrie 2011, Norica Nicolai afirma că noile date privind zborurile CIA sunt „ușor confuze și total nerelevante”, ea precizând că ancheta Parlamentului a exclus clar posibilitatea existenței unor închisori, dar nu transferul de deținuți. „Aceste date (prezentate de Washington Post – n.r.), care sunt ușor confuze și total nerelevante în intenția de a dovedi acest schimb de prizonieri sau existența unor închisori pe teritoriul României, nu schimbă cu nimic datele problemei. Pot să accept că în SUA e o anchetă judiciară în legătură cu contractarea de către CIA a unor zboruri private în scopul utilizării pentru transferul de deținuți, însă acesta nu dovedește nimic în legătură cu România”, spunea europarlamentarul liberal.

„Cred că dacă ar fi dorit cineva să afle ceva în legătură cu această poveste, ar fi trebuit să o facă la momentul respectiv, adică 2003, 2004, 2005”, argumenta Norica Nicolai. Fostul senator PNL preciza că nu excludea transferurile de deținuți: „O anchetă parlamentară nu are mijloacele unei anchete judiciare. Noi am exclus clar posibilitatea existenței unor închisori, dar niciodată transferurile de deținuți, pentru că din punctul de vedere al Convenției de la Chicago, România nu a avut niciodată posibilitatea să intre în aeronavele americane și să investigheze în interiorul lor”.

Citește și