Raport: Economia Germaniei a intrat în recesiune. Care este cauza
Economia germană s-a contractat uşor în primul trimestru al anului 2023 comparativ cu precedentele trei luni, intrând astfel în recesiune, potrivit datelor publicate joi de biroul de statistică.
Astfe, produsul intern brut al Germaniei a scăzut cu 0,3% pentru acest trimestru, atunci când a fost ajustat cu efectele preţurilor şi variaţiilor sezoniere, arată datele. Aceasta urmează unui declin de 0,5% în trimestrul patru din 2022, relatează Reuters.
O recesiune este definită în mod obişnuit ca două trimestre succesive de contracţie.
O estimare preliminară arătase că PIB-ul a stagnat în primul trimestru şi că Germania a evitat o recesiune.
Datele despre PIB-ul german au arătat „semnale surprinzător de negative”, a declarat joi ministrul de Finanțe Christian Lindner. El a adăugat că, comparând Germania cu alte economii foarte dezvoltate, economia pierde potențialul de creștere.
„Nu vreau ca Germania să joace într-o ligă în care trebuie să ne retrogradăm pe ultimele poziții”, a spus el, referindu-se la previziunile Fondului Monetar Internațional, care prognozează o recesiune în 2023 doar în Germania și Marea Britanie, dintre țările europene.
Inflaţia a continuat să fie o povară pentru economia germană la începutul anului, a precizat biroul de statistică. Acest lucru s-a reflectat în consumul gospodăriilor, care a scăzut cu 1,2% faţă de trimestrul anterior, după ajustările de preţ, sezoniere şi calendaristice.
„Sub greutatea inflației imense, consumatorul german a căzut în genunchi, trăgând cu el întreaga economie”, a declarat Andreas Scheuerle, analist la DekaBank.
Consumul gospodăriilor a scăzut cu 1,2% față de trimestru, după ajustările de preț, sezoniere și calendaristice. Cheltuielile guvernamentale au scăzut, de asemenea, semnificativ cu 4,9% pe trimestru.
„Vremea caldă de iarnă, o redresare a activității industriale, ajutată de redeschiderea chineză și o relaxare a fricțiunilor lanțului de aprovizionare, nu au fost suficiente pentru a scoate economia din zona de pericol recesivă”, a declarat șeful global ING, Carsten Brzeski.
Au existat și contribuții pozitive din partea comerțului. Exporturile au crescut cu 0,4%, în timp ce importurile au scăzut cu 0,9%.
„Creșterea masivă a prețurilor la energie a avut efecte în lunile de iarnă”, a declarat economistul șef al Commerzbank, Joerg Kraemer.
În schimb, investițiile au crescut în primele trei luni ale anului, după o a doua jumătate a anului 2022 slabă. Investițiile în mașini și echipamente au crescut cu 3,2% față de trimestrul precedent, în timp ce investițiile în construcții au crescut cu 3,9% pe trimestru.