Raport inițial: Avionul ucrainean prăbușit în Iran a luat foc înainte de contactul cu solul
Raportul, realizat de aviația civilă iraniană, a citat martorii aflați la sol și dintr-o aeronavă care zbura la mare altitudine, spunând că avionul era ân flăcări în timp ce se afla în aer.
Avionul Boeing, construit în urmă cu trei ani, care a avut ultima revizie pe 6 ianuarie, a întâmpinat o problemă tehnică la scurt timp după decolare și a încercat să se îndrepte către un aeroport din apropiere înainte de a se prăbuși, se arată în raport.
Problema tehnică nu a fost specificată în raport. Cu toate acestea, o sursă canadiană de securitate a declarat pentru Reuters că există dovezi că unul dintre motoarele avionului era supraîncălzit.
Accidentul s-a produs la câteva ore după ce Iranul a lansat atacuri cu rachete asupra forțelor conduse de SUA în Irak, determinând-i pe unii să speculeze că avionul a fost lovit de o rachetă.
Cinci surse de securitate – trei americane, una europeană și alta canadiană au declarat sub proptecția anonimatului pentru Reuters că evaluarea inițială a agențiilor de informații occidentale a fost că avionul a suferit o defecțiune tehnică și nu a fost doborât de o rachetă.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că guvernul ia în considerare mai multe cauze posibile ale accidentului aviatic dinn Iran, în care au murit 176 de cetățeni din 7 țări.
Printre victime au fost 82 de iranieni, 63 de canadieni, 11 ucraineni, 10 suedezi, trei germani și trei britanici.
Într-o declarație televizată, Zelenski le-a cerut oamenilor să se abțină de la manipulare, speculații, teorii ale conspirației și evaluări pripite cu privire la accidentul din Iran.
El a decretat, de asemenea, pe 9 ianuarie o zi de doliu național.
Acesta a mai spus că va discuta telefonic cu președintele iranian pentru a intensifica cooperarea pentru stabilirea cauzelor accidentului.