Raport șocant al UNICEF. 135 de copii, forțați să comită atentate sinucigașe
Prin intermediul unui comunicat, Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite a anunțat că gruparea islamistă Boko Haram – afiliată organizației teroriste Stat Islamic – a forțat cel puțin 135 de copii din Nigeria și Camerun să comită atentate sinucigașe în 2017.
„Copiii sunt vizați și expuși atacurilor și violenței în case, școli și locuri de joacă. În conflictele din întreaga lume, copiii au devenit ținte pentru prima linie, fiind folosiți ca scuturi umane, uciși, mutilați și recrutați pentru a lupta. Violul, căsătoria forțată, răpirea și înrobirea au devenit tactici standard în conflictele din Irak, Siria, Yemen, Nigeria, Sudanul de Sud și Myanmar. În Somalia, în primele zece luni ale anului 2017 au fost raportate 1.740 cazuri de recrutare a copiilor”, a spus Manuel Fontaine, director al Programului de Urgență din cadrul UNICEF.
Potrivit datelor UNICEF, conflictele armate au forțat 850.000 de copii să-și părăsească locuințele, în timp ce peste 200 de spitale și 400 de școli au fost atacate în regiunea Kasai din Republica Democratică Congo, în cursul anului 2017. Organizația estimează că 350.000 de copii suferă de malnutriție acută în această regiune.
În Sudanul de Sud, peste 19.000 de copii au fost recrutați de către forțele armate, iar peste 2.300 de copii au fost uciși sau răniți de la izbucnirea conflictului, în decembrie 2013.
„În Yemen, cele aproape 1.000 de zile de confruntări au provocat moartea sau rănirea a cel puțin 5.000 de copii, potrivit datelor verificate, dar numărul real este mult mai mare. Peste 11 milioane de copii au nevoie de asistență umanitară. Dintre cei 1,8 milioane de copii care suferă de malnutriție, 385.000 sunt grav subnutriți și sunt expuși riscului de deces dacă nu sunt tratați urgent”, se mai arată în raportul UNICEF.
UNICEF a mai anunțat că, pe fondul conflictului din Afganistan, aproape 700 de copii au fost uciși în primele nouă luni ale anului 2017.