Răspunsul insurgenților din estul Ucrainei la planul de pace propus de Kiev

Publicat: 20 06. 2014, 20:55
Actualizat: 29 03. 2019, 11:41

„Nu va depune nimieni armele atât timp cât nu va exista o retragere totală a trupelor de pe teritoriul nostru”, a declarat Valeri Bolotov, un lider al autoproclamatei Republici Lugansk.

Serviciile de securitate ucrainene vor implementa, începând de vineri seară, o încetare unilaterală a focului, a anunțat președintele Petro Poroșenko.

„Astăzi, 20 iunie, va începe aplicarea armistițiului. Încetarea unilaterală a focului va dura până pe 27 iunie”, a declarat Petro Poroșenko în cursul unei vizite în regiunea Donețk, un bastion al insurgenților separatiști proruși.

Planul de pace prezentat vineri de Poroșenko va începe să fie aplicat odată cu armistițiul. Planul conține puncte referitoare la „dezarmare”, „garantarea unui culoar pentru plecarea mercenarilor ruși și ucraineni”, precum și „descentralizarea puterii și protejarea limbii ruse prin intermediul unor amendamente la Constituție”, potrivit site-ului televiziunii private Inter TV.