RĂSTURNARE de situație. Care e țara din Europa care ar putea fi lovită mai rău decât Italia și Spania până în vară
Italia și Spania ar putea fi depășite până în vară de o altă țară europeană, în topul celor mai lovite țări de noul coronavirus. O analiză realizată de Institutul de Metrică și Evaluare a Sănătății din Seattle prezice 66.000 de morți în Marea Britanie până în luna august, relatează The Guardian.
În Marea Britanie, sunt 55.242 de cazuri de Covid-19 şi peste 6100 de morţi, potrivit siteului worldometers.info. Un studiu realizat de cercetători de top de la IHME, Institutul de Metrică şi Evaluare a Sănătăţii din Seattle, dar contrazis de alţi cercetători pe al căror model de predicţie se bazează guvernul britanic, arată că Marea Britanie va devenit ţara cea mai lovită de pandemie, cu 40% din totalul de morţi de pe continent, relatează The Guardian.
IHME a prezis 66.000 de morţi din cauza COVID-19 în UK până în luna august, reiterând că ţara a impus cu întârziere măsuri obligatorii de distanţare socială din cauza strategiei de dobândire a ”imunităţii de turmă”, potrivit digi24. Studiul este contrazis de alţi cercetători.
Profesorul Neil Ferguson, de la Imperial College London, susţine că cifrele folosite în model sunt de 2 ori mai mari decât în realitate.
Care este starea medicală a premierului Boris Johnson
Premierul britanic Boris Johnson, diagnosticat cu noul coronavirus, nu este conectat la aparate de respiraţie şi este în stare stabilă, având o bună dispoziţie, anunţă Guvernul de la Londra.
Premierul Boris Johnson este în stare „stabilă” şi nu a fost diagnosticat cu pneumonie, având o dispoziţie bună, a comunicat marţi Downing Street, conform postului Sky News şi cotidianului Le Figaro.