Camerele de supraveghere au surprins impactul dintre două mașini, un Mercedes și un BMW. Vinovat este șoferul de la bordul autoturismului Mercedes care, conducând cu viteză peste limita admisă și pe contrasens, s-a izbit frontal cu un BMW de culoare neagră. Șoferul Mercedesului a fost grav rănit, însă a scăpat cu viață. Și-a pierdut viața bărbatul de la volanul autoturismului BMW, din garajul Consiliului Federației – camera superioară a Parlamentului rus.
În relatările poliției moscovite, s-a spus doar că autoturismul implicat în accident era pe inventarul parcului de mașini aparținând administrației prezidențiale. La volan se afla, într-adevăr, unul dintre cei mai expertimentați șoferi, în vârstă de 69 de ani, dar acesta nu era șoferul personal al lui Vladimir Putin, scrie tvr.
Președintele rus era pe 2 septembrie în China, la summit-ul G 20. El are la dispoziție câteva limuzine blindate marca Mercedes, iar șoferii, care se schimbă periodic – sunt ofițeri ai Serviciului de Pază al Președintelui.