Prima pagină » Știri externe » RĂZBOI. Erdogan a ordonat declanșarea Operațiunii „Claw-Tiger”. Țara invadată de Armata Turciei!

RĂZBOI. Erdogan a ordonat declanșarea Operațiunii „Claw-Tiger”. Țara invadată de Armata Turciei!

RĂZBOI. Erdogan a ordonat declanșarea Operațiunii „Claw-Tiger”. Țara invadată de Armata Turciei!

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei, a ordonat, miercuri dimineață, 17 iunie, declanșarea Operațiunii „Claw-Tiger” („Gheare de tigru”). Forțe speciale au fost desfășurate în nordul Irakului, în cadrul unei ofensiva terestre împotriva rebelilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK).

„Operaţiunea Claw-Tiger („Gheare de tigru”) a început. Eroii forţelor noastre speciale sunt la Haftanin”, a anunțat Ministerul turc al Apărării pe Twitter, fără să precizeze numărul combatanților desfăşuraţi.

Explicațiile Turciei

„Comandourile noastre, sprijinite de elicoptere de luptă şi de drone, au fost transportate de forţele aeriene”, a adăugat Ministerul Apărării în aceeaşi postare.

Turcii justifică lansarea operaţiunii prin „recrudescenţa recentă a atacurilor împotriva comisariatelor noastre şi a bazelor noastre militare” situate în apropiere de frontiera irakiană.

Desfăşurarea soldaților a fost precedată de un intens bombardament de artilerie, scrie Anadolu Agency.

Irakul a reacționat imediat. Deocamdată, doar diplomatic!

Această operaţiune cerută de Erdogan riscă să arunce în aer relațiile dintre Ankara şi Bagdad. Irakienii l-au convocat de urgență pe ambasadorul turc pentru a protesta împotriva loviturilor efectuate de aviaţia turcă asupra poziţiilor PKK de pe teritoriul irakian.

Ankara a anunţat că a efectuat în noaptea de duminică spre luni lovituri la Kandil, Sinjar şi Hakurk, localităţi în nordul Irakului.

Turcia desfăşoară cu regularitate raiduri aeriene împotriva bazelor PKK din această ţară vecină.

PKK duce un sângeros război de gherilă pe teritoriul turc din 1984. Organizația este calificată drept grupare „teroristă” de către Turcia, SUA şi Uniunea Europeană.

Autor
Marius Olaru este un jurnalist cu experienta, care a debutat in presa scrisa din Romania in anul 2000. De-a lungul carierei, a colaborat cu mai multe publicatii, atat din presa scrisa, cat si online, ... vezi toate articolele

Citește și