RĂZBOI Israel-Hamas/Hezbollah, ziua 303 – „Încetează să mă mai prostești”, i-a zis președintele american Joe Biden premierului israelian Benjamin Netanyahu la un apel telefonic în care au discutat despre un acord cu ostaticii.
Președintele în vârstă de 81 ani, recent retras din cursa de realegere pentru funcția pe care o ocupă, a răbufnit după ce Netanyahu i-a spus că Israelul „va conduce mai departe negocierile cu privire la un acord de ostatici și încetarea ostilităților cu mișcarea Hamas”.
Preșesintele SUA nu ar mai crede că premierul israelian intenționează să negocieze pacea cu Hamas și Hezbollah, potrivit Times of Israel. Biroul lui Netanyahu a transmis că premierul israelian nu comentează conținutul discuțiilor sale private cu președintele SUA: „premierul israelian nu intervine în politica americană și va lucra cu oricine este ales președinte și se așteaptă ca americanii să nu intervină nici în politica israeliană”.
Biden a declarat că asasinarea de miercuri a liderului Hamas Ismail Haniyeh în Iran a fost „prost cronometrată”, venind „exact la finalul discuțiilor pentru încetarea focului și acordul de eliberare a ostaticilor”, citează Times of Israel . Telegraph a raportat sâmbătă, citând un înalt oficial israelian, că Netanyahu s-ar fi simțit mai încurajat să lovească Iranul de la decizia lui Biden din 21 iulie de a renunța la cursa prezidențială a SUA din 2024.
Potrivit Channel 12, Israelul, SUA și Marea Britanie se pregătesc pentru un potențial război total cu Iranul și aliații săi proxy. Regimul de la Teheran și grupările sale teroriste proxy promit să se răzbune uciderea unor comandanți. Biden mobilizează puterile regionale pentru a ajuta la respingerea unui bombardament al Iranului cu rachete și drone asupra Israelului ce ar putea avea mai multă anvergură decât cel din noaptea de 13- 14 aprilie.
The Guardian transmite că Marea Britanie se pregătește să evacueze toți cetățenii britanici din Liban. Navele britanice se află deja în estul Mediteranei, iar forțele aeriene pun elicoptere de transport la dispoziție.
Oficialii de securitate au avertizat: Israelul ar putea deveni țintă a unor atacuri teroriste comise prin intermediul unor grupări teroriste arabe. Șefii de securitate și negociatorii din SUA îl învinuiesc pe premierul israelian Benjamin Netanyahu pentru eșecul discuțiilor cu Hamas, menite să pună capăt crizei ostaticilor din Fâșia Gaza.
„Nu există niciun motiv de securitate pentru a întârzia acordul”, i-a spus Gallant premierului, al cărui birou susține că Hamas, nu el, a împiedicat negocierile de încetare a focului. Știrile de la Canalul 12 i-au citat atât pe Halevi, cât și pe Gallant, acuzându-l pe Netanyahu că era conștient de faptul că noile condiții pe care le cerea ar compromite acordul privind eliberarea ostaticilor.
Înalți oficiali, inclusiv ministrul Apărării Yoav Gallant și șeful IDF Herzi Halevi, au dezvăluit sâmbătă seara că i-au spus prim-ministrului Benjamin Netanyahu că „insistența sa asupra noilor termeni va sabota acordul de încetare a focului pentru eliberarea ostaticilor, aflat în prezent în curs de negociere”. El ar fi fost cel care a înaintat noi cereri, nu Hamas.
Gruparea Hezbollah a lansat zeci de rachete în nordul Israelului, în semn de „solidaritate” cu palestinienii din Fâșia Gaza şi ca represalii la atacurile israeliene asupra sudului Libanului. Gruparea pro-palestiniană Hamas a anunțat că își alege un nou lider. Fostul lider al grupării Ismail Haniyeh a fost asasinat miercuri în capitala Iranului, Teheran.
Deși Israelul a evitat să facă comentarii, a fost imediat acuzat de regimul teocratic de la Teheran: „Actul terorist de a-l ucide pe Haniyeh a fost conceput şi executat de regimul sionist (Israel) cu sprijinul guvernului american criminal”, au transmis Gardienii Revoluţiei ai Republicii islamice iraniene.
Duminică dimineață, un atacator palestinian a înjunghiat şi ucis duminică o femeie şi a rănit alţi trei oameni în centrul Israelului, lângă Tel Aviv. Atacatorul criminal a fost împuşcat de poliţişti, au anunţat autorităţile israeliene, informează Reuters.
Citește și: