RĂZBOI Israel-Hamas: Irlanda recunoaște statul Palestina/Biden, nou atac la adresa lui Netanyahu
Ministrul de Externe al Irlandei, Michael Martin, a declarat, la Dublin, că țara sa se pregăteşte să recunoască existența statului Palestina.
Martin şi-a anunţat intenţia de a prezenta Guvernului o propunere oficială privind recunoaşterea unui stat palestinian atunci când se vor finaliza „discuţii internaţionale mai ample”.
„Recunoaşterea unui stat palestinian va avea loc”
„Să nu vă îndoiţi că recunoaşterea unui stat palestinian va avea loc”, a spus el într-un discurs în Parlament. Întârzierea recunoaşterii „nu mai este nici credibilă, nici sustenabilă”, potrivit acestuia.
Michael Martin a declarat că propunerea oficială „va fi făcută în săptămânile următoare”. El a spus că a discutat despre recunoaştere cu alte ţări implicate în iniţiative de pace în ultimele şase luni.
În luna martie, liderii Spaniei, Irlandei, Slovaciei şi Maltei au susţinut, într-o declaraţie comună, că sunt gata să recunoască existenţa unui stat palestinian.
Irlanda a indicat de mult timp că nu are nicio obiecţie, în principiu, în privinţa recunoaşterii oficiale a statului palestinian dacă aceasta ar putea contribui la procesul de pace din Orientul Mijlociu. Războiul din Fâşia Gaza a repus pe tapet această chestiune.
„Nu există nicio îndoială că au fost comise crime de război şi condamn categoric bombardarea continuă a populaţiei din Gaza”, a mai declarat Martin.
Recunoaşterea unui stat „ar putea servi drept catalizator pentru a ajuta populaţia din Gaza şi Cisiordania şi pentru a promova o iniţiativă de pace condusă de arabi”, a adăugat şeful diplomaţiei irlandeze.
Biden: „Netanyahu face o greșeală”
Preşedintele Joe Biden s-a declarat împotriva politicii dusă de premierul israelian Benjamin Netanyahu în Fâşia Gaza, calificând-o drept „o greşeală”.
„Cred că ceea ce face este o greşeală. Nu sunt de acord cu abordarea sa”, a spus liderul american într-un interviu acordat canalului în limba spaniolă Univision, ca răspuns la o întrebare despre modul în care Israel duce războiul din Fâşia Gaza.
Acestea sunt printre cele mai dure comentarii ale preşedintelui Biden la adresa premierului israelian.
Biden a considerat „scandalos” vizarea convoiului umanitar al ONG-ului World Central Kitchen de către o lovitură israeliană, în urma căreia şapte membri ai ONG-ului şi-au pierdut viaţa.
„Ceea ce cer este ca israelienii să ceară o încetare a focului, să permită pentru următoarele şase sau opt săptămâni acces deplin la alimentele şi medicamentele care intră în ţară”, a adăugat Biden.