RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 205. Înregistrare cu doi ostatici, difuzată de palestinieni/Hezbollah a atacat în Israel
Gruparea islamistă palestiniană Hamas a difuzat o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni, pe care i-a răpit în cursul atacului lansat la 7 octombrie în sudul Israelului şi i-a dus în Gaza, relatează AFP.
Forumul familiilor ostaticilor i-a identificat pe aceşti doi ostatici ca fiind Keith Siegal şi Omri Miran, scrie Times of Israel.
133 de ostatici în Fâșia Gaza
Mişcarea islamistă palestiniană a difuzat, deja, miercuri, 24 aprilie, o înregistrare cu un alt ostatic israelian, Hersh Goldberg-Polin, în vârstă de 23 de ani, în care acesta îi critică pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi guvernul său pentru că nu au făcut suficient pentru eliberarea prizonierilor Hamas.
Potrivit autorităţilor israeliene, 133 de ostatici sunt încă ţinuţi captivi de Hamas. Dintre aceştia, doar aproximativ 40 sunt încă în viaţă. Gruparea islamistă susţine însă că 70 dintre ostatici au fost ucişi şi ar mai fi rămas în viaţă 129 de ostatici israelieni.
Guvernul israelian negociază indirect cu Hamas, prin intermediul unor ţări mediatoare, precum Qatar şi Egipt, pentru a încerca să ajungă la un acord de armistiţiu care să permită schimbul unora dintre ostatici cu deţinuţi palestinieni aflaţi în închisorile israeliene, însă discuţiile nu au dat rezultate până în prezent.
Atac Hezbollah în Israel
Mişcarea libaneză pro-iraniană Hezbollah a anunţat că a vizat două poziţii militare în nordul Israelului, „în ripostă la atacurile inamicului împotriva locuinţelor civile din sudul Libanului”, de vineri, care au provocat moartea a trei persoane, relatează AFP.
Luptătorii „Hezbollah au lansat un atac complex folosind drone explozive şi rachete ghidate împotriva cartierului general al comandamentului militar al-Manara şi a unei baze a forţelor celui de-al 51-lea batalion al brigăzii Golani”, se arată într-un comunicat al mişcării islamiste libaneze.
De la începutul războiului din Fâşia Gaza dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, Hezbollah lansează aproape zilnic atacuri împotriva Israelului, pentru a susţine astfel Hamas, aliatul său. Armata israeliană ripostează bombardând tot mai intens teritoriul libanez.
Violenţele dintre Hezbollah şi Israel s-au soldat cu zeci de mii de morți în Fâșia Gaza. În nordul Israelului au fost ucişi, potrivit armatei israeliene, 11 soldaţi şi opt civili.