RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 247: Netanyahu, îndemn pentru Benny Gantz/Un agent israelian, ucis în Gaza

Publicat: 09 06. 2024, 07:45
Actualizat: 10 06. 2024, 10:25
Netanyahu, anunț important legat de situația în Rafah

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu l-a îndemnat pe rivalul său Benny Gantz, membru al Cabinetului de război, să nu demisioneze din „Guvernul de urgenţă”.

Gantz a lansat un ultimatum pe fondul disensiunilor asupra perioadei post-război în Fâşia Gaza.

„Este vremea pentru unitate”

„Fac apel la Benny Gantz: nu părăsiţi Guvernul de urgenţă!”, a scris pe reţeaua socială X premierul Netanyahu, estimând că este vremea pentru „unitate şi nu pentru divizare”.

Cu puţin timp înainte, Gantz a anunţat anularea unei conferinţe de presă, în timp ce media israeliene anticipau posibila sa demisie.

Gantz îi adresase luna trecută un ultimatum premierului Benjamin Netanyahu: acesta trebuia să prezinte până în 8 iunie o strategie clară pentru guvernarea Fâşiei Gaza după războiul prin care Israelul încearcă să elimine gruparea islamistă Hamas, în caz contrar ministrul urmând să demisioneze.

Ieşirea partidului de centru al lui Gantz din coaliţia guvernamentală nu ar ameninţa imediat stabilitatea guvernului, susţinut în Knesset de 64 din cei 120 de deputaţi, însă – apreciază agenţia AFP – pasul respectiv ar avea totuşi un impact semnificativ şi ar fi un indiciu că eforturile în vederea unui armistiţiu în Gaza au şanse reduse de succes.

Un agent, ucis în Gaza

Poliţia israeliană a anunţat moartea unuia dintre agenţii săi în timpul operaţiunii militare care a permis eliberarea a patru ostatici în centrul Fâşiei Gaza.

„Poliţia israeliană şi poliţia de frontieră anunţă cu multă tristeţe şi durere decesul agentului de Poliţie Arnon Zmora, care a fost rănit mortal în operaţiunea pentru readucerea ostaticilor, în această dimineaţă, în Gaza”, a scris poliţia într-un comunicat.

Cu puţin timp mai devreme, purtătorul de cuvânt al armatei israeliene a evocat un rănit grav în timpul operaţiunii.

Sâmbătă, IDF a anunțat eliberarea a patru ostatici într-o „operațiune specială” derulată în centrul Fâșiei Gaza. Este vorba de Noa Argamani (26 de ani), Almog Meir Jan (22 de ani), Andrey Kozlov (27 de ani) şi Shlomi Ziv (41 de ani), răpiţi de Hamas pe 7 octombrie de la festivalul de muzică electro Nova.