RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 314. SUA și Qatar pun presiune pentru reluarea negocierilor de pace

Publicat: 15 08. 2024, 11:28

Statele Unite şi Qatar au cerut tuturor părţilor să nu „submineze” negocierile pentru un armistiţiu în Fâșia Gaza, un avertisment voalat transmis Iran, Hamas şi Israel, în ajunul discuţiilor pe această temă, de la Doha.

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, şi prim-ministrul Qatarului, Mohammed bin Abdelrahmane Al-Thani, au insistat în cadrul unei convorbiri telefonice asupra faptului că „niciun actor din regiune nu trebuie să ia măsuri care ar submina eforturile depuse pentru a se ajunge la un acord”, potrivit unui purtător de cuvânt al Departamentul de Stat al SUA, Vedant Patel.

Cei doi lideri au discutat despre „eforturile de a calma tensiunile din regiune şi despre importanţa finalizării unui acord de încetare a focului în Gaza”, a precizat el.

Blinken, tur de forță pentru reluarea negocierilor

Secretarul de stat american a vorbit miercuri şi cu ministrul de Externe egiptean, Badr Abdelatty, în cadrul eforturilor susţinute în ultimele zile pentru a evita o escaladare în regiune care l-a determinat să aibă contacte cu diplomaţia iordaniană, saudită, turcă, dar şi israeliană.

Şeful Serviciului de Informaţii Externe (Mossad) al Israelului, David Barnea, şeful Serviciului de Securitate Internă (Shin Bet) şi un consilier special al premierului Netanyahu vor lua parte la discuţiile care au fost solicitate de cele trei ţări mediatoare – Qatar, SUA şi Egipt -, conform informaţiilor furnizate de Biroul premierului israelian.

Mediatorii încearcă de luni de zile să determine cele două părţi să ajungă la un acord privind un armistiţiu, după mai bine de 10 luni de război sângeros între Israel şi Hamas.

Preşedintele Biden a estimat că o încetare a focului ar putea ajuta la evitarea unui atac iranian împotriva Israelului, anunţat de Teheran în represalii la asasinarea, pe care o atribuie statului israelian, a liderului Hamas, Ismail Haniyeh, în capitala iraniană, pe 31 iulie.

Haniyeh era implicat, în numele Hamas, în negocierile pentru un armistiţiu în Fâşia Gaza, notează AFP.

CITEȘTE ȘI:

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 312. Yahya Sinwar, la un pas să fie prins de trupele IDF/Unul dintre ostaticii din Gaza, ucis

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 311: Hamas afirmă că negocierile pentru armistiţiu în Gaza trebuie să se bazeze pe planul Biden