RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 318. Blinken revine în Orientul Mijlociu/Tensiuni la Londra

Publicat: 19 08. 2024, 07:45
RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 318. Blinken revine în Orientul Mijlociu / Sursa FOTO: Profimedia

Secretarul de stat american Antony Blinken a ajuns duminică, 18 august, la Tel Aviv într-un turneu în Orientul Mijlociu menit să intensifice presiunile diplomatice pentru a obține un acord de încetare a focului în Gaza, scrie Reuters.

SUA sună adunarea în regiune

În cadrul celei de-a 10-a călătorii în regiune de la începerea războiului, Blinken se va întâlni cu înalți lideri israelieni, inclusiv cu prim-ministrul Benjamin Netanyahu, a declarat un înalt oficial al Departamentului de Stat.

După Israel, Blinken va merge în Egipt.

Discuțiile pentru o încetare a focului vor continua săptămâna viitoare la Cairo, după o reuniune de două zile la Doha săptămâna trecută.

Blinken va încerca să ajungă la un progres, după ce SUA au prezentat propuneri despre care țările mediatoare cred că ar reduce decalajele dintre părțile beligerante.

Urgența de a ajunge la un acord de încetare a focului a crescut pe fondul temerilor de escaladare în întreaga regiune.

Demisie importantă în Foreign Office

Un diplomat britanic a demisionat din Foreign Office, acuzând această instituţie că „ar putea fi complice la crime de război” întrucât a continuat să emită autorizaţii pentru exporturi de arme către Israel, în timp ce zeci de mii de civili palestinieni au murit în urma ofensivei armatei israeliene împotriva grupării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza, relatează duminică agenţia DPA.

Respectivul diplomat, Mark Smith, care deţine postul de secretar doi la ambasada britanică în Irlanda, a estimat în scrisoarea de demisie pe care a publicat-o online că membri ai guvernului israelian şi armata israeliană au exprimat „intenţii deschis genocidare”, aluzie la declaraţii precum cea a ministrului israelian de Finanţe, Bezalel Smotrich, care a apreciat că înfometarea populaţiei palestiniene în Fâşia Gaza ar fi o acţiune „justificată şi morală” pentru a obţine eliberarea ostaticilor israelieni reţinuţi de gruparea Hamas.

„Asistăm în fiecare zi la exemple clare şi de necontestat ale unor crime de război şi încălcări ale dreptului umanitar internaţional în Fâşia Gaza comise de statul Israel. Demisionez cu tristeţe după o îndelungată carieră în serviciul diplomatic, dar nu mai îmi pot îndeplini atribuţiile ştiind că acest Departament ar putea fi complice la crime de război”, motivează diplomatul în scrisoare.

Războiul din Gaza a condus la o situaţie umanitară dezastruoasă pentru aproape toţi cei aproximativ 2,4 milioane de palestinieni, care suferă din cauza penuriei de alimente.

În același timp, bombardamentele şi ofensiva armatei israeliene au provocat moartea a 40.074 de oameni şi rănirea altor 92.537, conform ultimului bilanţ al Ministerului Sănătăţii din Gaza.

CITEȘTE ȘI:

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 312. Yahya Sinwar, la un pas să fie prins de trupele IDF/Unul dintre ostaticii din Gaza, ucis

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 311: Hamas afirmă că negocierile pentru armistiţiu în Gaza trebuie să se bazeze pe planul Biden