RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 344. ONU, vot asupra unei rezoluții privind ocupația israeliană

Publicat: 14 09. 2024, 08:25
RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 343. ONU, vot asupra unei rezoluții privind ocupația israeliană / Sursa FOTO: Profimedia

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite se va reuni, începând de marţi, 17 septembrie, pentru a examina o propunere de rezoluţie palestiniană care ţine cont de opinia Curţii Internaţionale de Justiţie (CIJ), conform căreia ocuparea teritoriilor palestiniene de către Israel este „ilegală”, relatează AFP.

În luna iulie, răspunzând unei cereri de aviz consultativ a Adunării Generale, CIJ a estimat că „prezenţa continuă a Israelului în teritoriul palestinian ocupat este ilicită” şi că „Israelul are obligaţia de a-i pune capăt în cel mai scurt timp”.

Pornind de la acest aviz, ţările arabe au solicitat o nouă convocare a Adunării Generale, programată pentru 17 septembrie, la finalul căreia ar urma să fie supusă votului o propunere de rezoluţie.

12 luni pentru a părăsi teritoriile ocupate

Ultimul proiect de rezoluţie, consultat de AFP, „cere ca Israelul să pună capăt fără întârziere prezenţei sale ilegale în teritoriile palestiniene” şi să facă acest lucru „în termen de 12 luni de la adoptarea acestei rezoluţii”. Primul proiect de rezoluţie dădea un termen de numai 6 luni.

Proiectul mai solicită și retragerea forţelor israeliene din teritoriile palestiniene, stoparea construirii de noi colonii, restituirea terenurilor şi a proprietăţilor confiscate şi chiar posibilitatea întoarcerii palestinienilor deplasaţi.

În timpul războiului israeliano-arab din 1967, Israelul a început să acapareze părţi din Cisiordania (inclusiv Ierusalimul de Est) anexat pe atunci de Iordania, din Fâşia Gaza şi din Sinaiul egiptean, precum şi majoritatea Platoului Golan sirian.

Ulterior, Israelul a început să ocupe cei 70.000 kilometri pătraţi de teritorii arabe confiscate, o ocupaţie calificată apoi drept ilegală de către Naţiunile Unite. ONU consideră teritoriile palestiniene (Fâşia Gaza, Cisiordania, Ierusalimul de Est) drept o singură entitate, un teritoriu ocupat.

Proiectul de rezoluţie mai cere punerea în practică a unui „mecanism internaţional de reparare a tuturor pagubelor, pierderilor sau rănilor rezultate din acte arbitrare ale Israelului în teritoriul palestinian ocupat”.

Poziția Tel Avivului

Chiar dacă rezoluţiile Adunării Generale nu sunt constrângătoare, Israelul a denunţat deja acest demers.

„Palestinienii desfăşoară un terorism diplomatic contra Israelului şi ONU este complice la asta”, a susţinut ambasadorul israelian Danny Danon.

Conflictul militar actual dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit la 7 octombrie. Potrivit autorităţilor din Fâșia Gaza, acţiunile militare israeliene s-au soldat cu 41.118 de morţi şi 95.125 de răniţi în rândul palestinienilor.