RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 359. Netanyahu: „Suntem hotărâţi să continuăm!”/Germania evacuează familiile diplomaților din Liban

Publicat: 29 09. 2024, 07:00
Actualizat: 29 09. 2024, 10:30
RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 359. Netanyahu: „Suntem hotărâţi să continuăm!” / Sursa FOTO: Shutterstock, fotografie cu caracter ilustrativ

Eliminarea de către Israel a liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, înlesneşte revenirea ostaticilor ţinuţi în Fâșia Gaza după răpirea lor în timpul atacului din 7 octombrie, lansat de mişcarea islamistă palestiniană Hamas, a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu.

La revenirea sa de la New York, unde s-a adresat inamicilor ţării sale pe un ton marţial, Netanyahu a declarat: „Suntem hotărâţi să continuăm să-i lovim pe inamicii noştri!”.

De asemenea, Netanyahu a afirmat că Israelul şi-a „reglat conturile” prin eliminarea lui Nasrallah, ucis într-un atac aerian la Beirut.

„Ne-am reglat conturile cu persoana responsabilă de uciderea a nenumăraţi israelieni şi a numeroşi cetăţeni din alte ţări, între care sute de americani şi zeci de francezi” – Benjamin Netanuyahu

Germania evacuează familiile diplomaților din Liban

Germania a anunţat sâmbătă evacuarea familiilor diplomaţilor săi din Israel, Liban şi Cisiordania, unde a decis, de asemenea, să reducă la strictul necesar personalul din misiunile sale diplomatice, relatează AFP.

Ministerul de Externe a transmis că a reunit celula de criză după asasinarea liderului Hezbollah, Hassan Nasrallah, pentru a discuta „situaţia foarte tensionată din Liban şi regiune după ultimele lovituri”.

Berlinul a decis „să ridice nivelul de criză pentru misiunile sale la Beirut, Ramallah şi Tel Aviv”, se arată într-un comunicat al ministerului.

„Concret, acest lucru înseamnă că membrii familiilor personalului desemnat acolo vor pleca şi vor merge într-un loc sigur în regiune sau în Germania”, a anunțat ministerul. „Personalul aflat la post va fi redus, asigurându-ne totodată că misiunile sunt în continuare capabile să-şi îndeplinească toate sarcinile”, a adăugat sursa citată.

Germania şi-a avertizat deja cetăţenii cu privire la riscurile de a călători în Israel, Liban şi teritoriile palestiniene.